sol definitie

63 definiții pentru sol

SOL1, sol, s. m. (Muz.) 1. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei; notă corespunzătoare acestui sunet. 2. Nume dat uneia dintre chei. – Din it., fr. sol.
SOL2, soli, s. m. Persoană trimisă (oficial) undeva cu o misiune; spec. emisar însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei țări sau al unui suveran (din Evul Mediu). ♦ Vestitor. ♦ (La nunțile țărănești) Flăcău trimis de mire în satul sau la casa miresei spre a-i vesti sosirea. – Din sl. solŭ.
SOL3, soli, s. m. Unitate monetară din Peru. – Din fr. sol.
SOL4 s. n. (Chim.) Soluție coloidală. – Din fr. sol.
SOL5, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
SOL2, soli, s. m. Persoană trimisă (oficial) undeva pentru o misiune; spec. emisar însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei țări sau al unui suveran (din evul mediu). ♦ Vestitor. ♦ (La nunțile țărănești) Flăcău trimis de mire în satul sau la casa miresei spre a-i vesti sosirea. – Din sl. solŭ.
SOL3, soli, s. m. Unitate monetară principală din Peru. – Din fr. sol.
SOL1 s. m. invar. (Muz.) 1. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei; notă corespunzătoare acestui sunet. 2. Nume dat uneia dintre chei. – Din it., fr. sol.
SOL4 s. n. (Chim.) Soluție coloidală. – Din fr. sol.
SOL5, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
SOL1 s. m. invar. Treapta a cincea din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare.
SOL2, soli, s. m. Persoană trimisă undeva cu o misiune; (în special) emisar însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei țări sau al unui cap încoronat. În goana roibului, un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind. COȘBUC, P. I 145. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Eu, Toma, sol de pace... Vin ca să cer pe Despot, aici adăpostit. ALECSANDRI, T. II 144. ◊ (Glumeț) Colo-n colț acum răsare Un copil al nu știu cui... EI e sol, precum se vede, Mă-sa l-a trimis în sat. Vezi, de-aceea-i încruntat, Și s-avîntă și se crede Că-i bărbat. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Și geana-mi rourează o lacrimă de dor: Un sol, o întrupare a sfîntului amor. PĂUN-PINCIO, P. 82. Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. EMINESCU, O. I 103. An nou, ce ne vestești?... Din noianul veciniciei ești tu sol de mîngîiere? Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere Să te blestem, să te-admir? ALECSANDRI, P. A. 87. ♦ (La nunțile țărănești) Flăcău trimis de mire spre a-i vesti sosirea în satul miresei. Vă rugăm să ne-arătați Care este gazda solilor: Să iasă, să ne dăm soliile. TEODORESCU, P. P. 163.
SOL3, soluri, s. n. Stratul superior și afînat al scoarței pămîntului, unde se dezvoltă viața vegetală; suprafața pămîntului. Solurile nisipoase absorb foarte multe precipitații în raport cu cele argiloase. PROBL. GEOGR. I 69. Jos e furtună... Aici, la 2000 metri deasupra solului, e liniște. STANCU, U.R.S.S. Solul e adesea sub nivelul mării. RALEA, O. 21.
ȘOL, șoluri, s. n. (Ban.) Cană, ceașcă, ulcică (de lut).
!sol1 (notă muzicală) s. m., pl. sol
!sol2 (emisar, vestitor, monedă peruană, soluție coloidală) s. m., pl. soli
sol3 (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri
sol (muz.) s. m. invar.
sol (emisar, vestitor, unitate monetară) s. m., pl. soli
sol (chim.) s. n., pl. sóluri
sol (stratul superior al scoarței pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri
SOL s. 1. v. delegat. 2. v. crainic.
SOL s. v. vătaf, vătășel, vornicel.
SOL s. pământ, teren. (~ podzolic, lutos, nisipos.)
SOL s. v. soluție coloidală.
ȘOL s. v. cană, ceașcă.
SOL1 s.m. invar. (Muz.) 1. A cincea notă din gama majoră tip; sunetul corespunzător notei. 2. Coarda, clapa unui instrument care dă sunetul acestei note. 3. Denumirea uneia dintre chei. [< it. sol].
SOL2 s.m. Unitate monetară în Peru. [< sp. sol].
SOL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sol” (1), „pământ”. [< lat. solum].
SOL s.n. 1. Stratul afânat de la suprafața Pământului, în care se dezvoltă viața vegetală. 2. Teritoriu, pământ. 3. Soluție coloidală. [Cf. fr. sol, lat. solum].
SOL1- elem. „soare”. (< lat. sol)
SOL3 s. m. soluție coloidală. (< fr. sol)
SOL4 s. m. inv. (muz.) 1. treapta a cincea a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. coarda, clapa unui instrument care dă acest sunet. 3. denumirea uneia dintre chei. (< it., fr. sol)
SOL5 s. m. unitatea monetară a statului Peru. (< fr., sp. sol)
SOL2 s. n. 1. strat superficial, afânat, al scoarței terestre, în care se dezvoltă viața vegetală. 2. teritoriu, pământ. ♦ exercițiu la ~ = probă de gimnastică executată la nivelul podelei. (< fr. sol, lat. solum)
sol (-li), s. m. – Trimis, mesager, ambasador. Sl. sŭlŭ, solŭ (Cihac, II, 353), Cf. slov. sol. – Der. soli, vb. (înv., a trimite, a comunica); solie, s. f. (trimitere, misiune; mesaj); solitor, s. m. (înv., parlamentar, trimis, delegat).
sol (soluri), s. n. – Pămînt. Fr. sol. – Der. subsol, s. n., după fr. sous-sol.
șol (-luri), s. n. – (Banat) Ceașcă. Germ. Schale, prin săs. schol (Scriban).
SOL1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe a cincia treaptă a gamei do major. 2) Sunet corespunzător acestei note. /<fr., it. sol
SOL3 ~i m. 1) înv. Reprezentant însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei țări sau al unui suveran; trimis; delegat. 2) Persoană care transmite un mesaj; mesager. /<sl. sulu
SOL2 ~uri n. Strat superior al scoarței terestre, care se caracterizează prin fertilitate și pe care cresc plante; pământ. /<fr. sol, lat. solum
șol2 s.n. (reg.) cremă (pentru întreținerea pielii).
sol m. 1. trimis, ambasador: capul solului nu se taie; 2. fig. vestitor: un glonte, sol al morții crunte AL. [Slav. SŬLŬ, delegat, vestitor].
sol n. 1. teren considerat în raport cu natura și calitățile sale productive: sol băltos; 2. suprafață de teren pe care se zidește, se umblă: sol puțin solid.
sol n. Muz. a cincea notă a gamei și semnul ce o reprezentă.
1) sol m. (vsl. sŭlŭ, d. sŭlati, slati, a trimete; rus posol, vechĭ sol. V. pașol, poslanic). Trimes, anunțător (ambasador ș. a.): asediațiĭ aŭ trimes un sol de pace.
3) *sol m., pl. tot așa (prima silabă din cuvîntul solve, cu care începe al cincilea vers din imnu latin al sfîntului Ion Botezătoru). Muz. Acincea notă a gameĭ do. Semnu care reprezentă această notă.
2) sol n., pl. urĭ (lat. sŏlum, fr. sol. V. sub-sol). Teren, pămînt, suprafață de pămînt: solu patriiĭ, a scormoli solu, un sol petros.
șol n., pl. urĭ (sas. schol, germ. schale, ceașcă; sîrb. šolja, ceașcă). Ban. Olt. Ceașcă.
SOL s. (CHIM.) soluție coloidală.
sol s. v. VĂTAF. VĂTĂȘEL. VORNICEL.
SOL s. 1. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, trimis, (prin Transilv.) mînat, (înv.) misit, rugător, solitor. (~ al unui stat străin.) 2. crainic, mesager, trimis, vestitor, (reg.) crancău, (înv.) poslaneț, poslanic, pristav, strigător, telal. (Au anunțat vestea printr-un ~.)
SOL s. pămînt, teren. (~ podzolic, lutos, nisipos.)
șol s. v. CANĂ. CEAȘCĂ.
sol s. m. 1977 Monedă națională peruană v. minidevalorizare, inti (din sp. sol; cf. fr., engl. sol; PR 1961; DEX, DN3)
Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.
Sol, la romani, veche divinitate de origine sabină, identificată cu Helios din mitologia greacă (v. Helios).
sol (în solmizație*), a cincea silabă a hexacordului* (în sensul lui g*, *c sau d*); denumirea celei de-a cincea trepte* a gamei* în limbile romanice (echivalentul lui g* din limbile germanice).
tonic-sol-fa, metodă elementară de notație (I) și instrucție muzicală inventată în Anglia la începutul sec. 19 de către muziciana și profesoara Sarah A. Glover (perfecționată apoi de pastorul J. Curwen), pentru simplificarea studiului și executării cântului coral. Era bazată pe silabele doh, ray, me, fah, soh, lah, te (pronunțate conform limbii engleze) și constă în a atribui silabei doh valoarea de tonică* mobilă, aplicată în locul tonicii oricărei game* majore* (la fel tonica mobilă lah pentru gamele minore*), amintind metoda solmizării*. Eliminând portativul*, folosind anumite semne convenționale pentru indicarea duratei* notelor, sistemul t. oferea începătorilor posibilitatea de a intona în scurt timp o piesă muzicală. A cunoscut un mare succes, iar în 1862 a fost introdus în toate școlile pop. engl., extinzându-se și în alte țări, în primul rând în fostele colonii.
sol, soli, s.m. – În expr. sol la Dietă = deputat (Țiplea, 1906). – Din sl. solŭ (Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
sol, -i, s.m. – Om de încredere, trimis special. În expr. sol la Dietă = deputat. (Țiplea 1906). – Din sl. solŭ (Cihac cf. DER).
SOL3 (< fr.) s. n. (PEDOL.) Strat de pământ afânat, moale și friabil, aflat pe suprafața scoarței terestre la contactul și întrepătrunderea acesteia cu atmosfera și biosfera. S-a format prin acțiunea de lungă durată a factorilor pedogenetici (climatici, biotici, hidrici) asupra rocilor sau depozitelor superficiale; pământ (II.2.). Are o compoziție complexă, incluzând diverse particule minerale, constituienți organici (materie organică moartă în diverse faze de descompunere) și organo-minerali, apă și aer. Datorită complexității sale a fost definit ca un sistem (corp) natural: în s. au loc permanent intense procese de transformare și de schimb de materie cu exteriorul. În sol se înfig rădăcinile plantelor, care își asigură astfel suportul dar și nutriția, prin aportul de apă cu săruri minerale; este mediu de viață pentru numeroase microorganisme, ciuperci, nevertebrate, cu rol important în circuitul materiei. Principalele sale însușiri morfologice sunt textura, structura, culoarea, consistența, neoformațiile (acumulări de carbonați, gips, oxizi de fier și mangan, acumulări biogene). Prezintă mai multe orizonturi. Caracteristica principală a s. este fertilitatea, care este foarte diferită de la un tip la altul de sol. ◊ S. zonal = grup de soluri care prezintă caractere specifice unei întinse zone geografice (ex. s. lateritice, s. cernoziomice, s. cenușii, luvisoluri, s. podzolice, s. de tundră). S. intrazonal = grup de soluri cu cu caractere determinate de influența puternică a unui factor local în cuprinsul unei întinse zone fizico-geografice (ex. solonețuri, s. turboase, s. gleice, vertisoluri). ◊ S. azonal = grup de soluri fără un profil bine determinat, din cauza fie a procesului insuficient de formare, fie a unor condiții locale specifice (ex. s. scheletice, s. aluviale). V. și poligonal, sol.
sol, soli s. m. (deț.) complice.

sol dex

Intrare: sol (s.m.)
sol s.m. substantiv masculin invariabil substantiv masculin
Intrare: sol (s.n.)
sol s.n. substantiv neutru
Intrare: șol
șol substantiv neutru