Dicționare ale limbii române

22 definiții pentru sol

SOL4 s. n. (Chim.) Soluție coloidală. – Din fr. sol.
SOL5, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) Probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
SOL4 s. n. (Chim.) Soluție coloidală. – Din fr. sol.
SOL5, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
SOL3, soluri, s. n. Stratul superior și afînat al scoarței pămîntului, unde se dezvoltă viața vegetală; suprafața pămîntului. Solurile nisipoase absorb foarte multe precipitații în raport cu cele argiloase. PROBL. GEOGR. I 69. Jos e furtună... Aici, la 2000 metri deasupra solului, e liniște. STANCU, U.R.S.S. Solul e adesea sub nivelul mării. RALEA, O. 21.
sol3 (stratul superior al pământului, suprafața pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri
sol (chim.) s. n., pl. sóluri
sol (stratul superior al scoarței pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri
SOL s. pământ, teren. (~ podzolic, lutos, nisipos.)
SOL s. v. soluție coloidală.
SOL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sol” (1), „pământ”. [< lat. solum].
SOL s.n. 1. Stratul afânat de la suprafața Pământului, în care se dezvoltă viața vegetală. 2. Teritoriu, pământ. 3. Soluție coloidală. [Cf. fr. sol, lat. solum].
SOL2 s. n. 1. strat superficial, afânat, al scoarței terestre, în care se dezvoltă viața vegetală. 2. teritoriu, pământ. ♦ exercițiu la ~ = probă de gimnastică executată la nivelul podelei. (< fr. sol, lat. solum)
sol (soluri), s. n. – Pămînt. Fr. sol. – Der. subsol, s. n., după fr. sous-sol.
SOL2 ~uri n. Strat superior al scoarței terestre, care se caracterizează prin fertilitate și pe care cresc plante; pământ. /<fr. sol, lat. solum
sol n. 1. teren considerat în raport cu natura și calitățile sale productive: sol băltos; 2. suprafață de teren pe care se zidește, se umblă: sol puțin solid.
sol n. Muz. a cincea notă a gamei și semnul ce o reprezentă.
2) sol n., pl. urĭ (lat. sŏlum, fr. sol. V. sub-sol). Teren, pămînt, suprafață de pămînt: solu patriiĭ, a scormoli solu, un sol petros.
SOL s. pămînt, teren. (~ podzolic, lutos, nisipos.)
SOL s. (CHIM.) soluție coloidală.
Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.
SOL3 (< fr.) s. n. (PEDOL.) Strat de pământ afânat, moale și friabil, aflat pe suprafața scoarței terestre la contactul și întrepătrunderea acesteia cu atmosfera și biosfera. S-a format prin acțiunea de lungă durată a factorilor pedogenetici (climatici, biotici, hidrici) asupra rocilor sau depozitelor superficiale; pământ (II.2.). Are o compoziție complexă, incluzând diverse particule minerale, constituienți organici (materie organică moartă în diverse faze de descompunere) și organo-minerali, apă și aer. Datorită complexității sale a fost definit ca un sistem (corp) natural: în s. au loc permanent intense procese de transformare și de schimb de materie cu exteriorul. În sol se înfig rădăcinile plantelor, care își asigură astfel suportul dar și nutriția, prin aportul de apă cu săruri minerale; este mediu de viață pentru numeroase microorganisme, ciuperci, nevertebrate, cu rol important în circuitul materiei. Principalele sale însușiri morfologice sunt textura, structura, culoarea, consistența, neoformațiile (acumulări de carbonați, gips, oxizi de fier și mangan, acumulări biogene). Prezintă mai multe orizonturi. Caracteristica principală a s. este fertilitatea, care este foarte diferită de la un tip la altul de sol. ◊ S. zonal = grup de soluri care prezintă caractere specifice unei întinse zone geografice (ex. s. lateritice, s. cernoziomice, s. cenușii, luvisoluri, s. podzolice, s. de tundră). S. intrazonal = grup de soluri cu cu caractere determinate de influența puternică a unui factor local în cuprinsul unei întinse zone fizico-geografice (ex. solonețuri, s. turboase, s. gleice, vertisoluri). ◊ S. azonal = grup de soluri fără un profil bine determinat, din cauza fie a procesului insuficient de formare, fie a unor condiții locale specifice (ex. s. scheletice, s. aluviale). V. și poligonal, sol.

Sol dex online | sinonim

Sol definitie

Intrare: sol (s.n.)
sol s.n. substantiv neutru