sobă definitie

16 definiții pentru sobă

SÓBĂ1, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.
SÓBĂ2, sobe, s. f. (Reg.) Cameră, odaie de locuit. – Din magh. szoba.
SÓBĂ1, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, făcută din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.
SÓBĂ2, sobe, s. f. (Reg.) Cameră, odaie de locuit. – Din magh. szoba.
SÓBĂ, sobe, s. f. 1. Instalație pentru încălzit încăperile, făcută din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. Un cotoi torcea pe după sobă. SANDU-ALDEA, U. P. 213. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi. VLAHUȚĂ, O. A. I 81. Să potrivești totdeauna să fie foc zdravăn în sobă. CREANGĂ, P. 87. ◊ Sobă oarbă v. orb (5). (Regional) Sobă de gătit = mașină de gătit. 2. (Popular, Transilv., Ban., Olt.) Odaie de locuit; cameră. Dacă biserica e departe de locuința celui repauzat... atunci preotul îi cetește prohodul pe scurt în sobă. MARIAN, Î. 309.
sóbă s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe
sóbă (instalație pentru încălzit, odaie) s. f., g.-d. art. sóbei; pl. sóbe
SÓBĂ s. 1. (reg.) cameniță, cuptor, ploatăn, șpoier, șpor, șporhei. (~ de încălzit.) 2. mașină, (prin Transilv. și Olt.) plat, (Bucov., Transilv., Ban. și Olt.) șparhat. (~ de gătit.)
SÓBĂ s. v. bucătărie, cameră, încăpere, odaie.
sóbă (-be), s. f.1. Instalație pentru încălzit încăperile sau pentru gătit. – 2. (Trans., Olt.) Cameră, locuință. – Mr., megl. sobă. Tc., bg. soba (Roesler 602; Tiktin; Ronzevalle 111), cf. mag. szoba, ngr. σόμπα. – Der. sobar, s. m. (fabricant sau instalator de sobe).
SÓBĂ ~e f. Instalație specială pentru încălzirea încăperilor. ~ de teracotă. [G.-D. sobei] /<ung. szoba
sobă f. 1. cuptor ce servă a încălzi o cameră; 2. (Banat) cameră: a umplut o sobă de aur ȚICHINDEAL. [Ung. SZOBA, cameră (SZAP, sobă)].
sóbă f, pl. e (ung. szoba, cameră, odaĭe, szap, sobă, d. vgerm. stuba, ngerm. stube, ol. stove, stoof, engl. stove [vechĭ stofe], la început „cameră de baĭe”, apoĭ „cameră cu sobă”, apoĭ „cameră”. În general; sîrb. soba, cameră, bg. soba, sobă, cameră, turc. sobu, sobă; vsl. istŭba, cort, rus. izbá, casă țărănească compusă dintr’o singură cameră; it. stufa, sobă, etuvă, pv. estuba, fr. étuve, mlat. stuba, stuffa, ngr. stúfa. V. etuvă, stufat. Cp. și cu ștĭubeĭ). Ban. Olt. Trans. Odaĭe, cameră: tună’n sobă (intră’n odaĭe). Munt. Mold. Un aparat (ca un fel de cuptor mic) compus din cărămizĭ și olane care servește la încălzit camerele (Astăzĭ există și sobe de fer mobile încălzite cu lemne, cărbunĭ, gaz orĭ electricitate): a ședea la gura sobeĭ. Sobă oarbă, sobă a căreĭ gură e în odaĭa de alăturĭ.
SO s. 1. (reg.) cameniță, cuptor, ploatăn, șpoier, șpor, șporhei. (~ de încălzit.) 2. mașină, (prin Transilv. și Olt.) plat, (Bucov., Transilv., Ban. și Olt.) șparhat. (~ de gătit.)
so s. v. BUCĂTĂRIE. CAMERĂ. ÎNCĂPERE. ODAIE.
sóbă, sobe, s.f. – (reg.; înv.) 1. Instalație de încălzit din fontă, care funcționează cu lemne. 2. Cameră, odaie (Bârlea, 1924): „Era câte-o sobă tăt la doi oameni” (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). – Din tc. soba (MDA), magh. szoba „cameră, odaie” (Scriban, DEX, MDA) < germ. Stuba, la început „cameră de baie”, apoi „cameră cu sobă”, apoi „cameră” (Scriban).

sobă dex

Intrare: sobă
sobă substantiv feminin