sóbă f, pl. e (ung. szoba, cameră, odaĭe, szap, sobă, d. vgerm. stuba, ngerm. stube, ol. stove, stoof, engl. stove [vechĭ stofe], la început „cameră de baĭe”, apoĭ „cameră cu sobă”, apoĭ „cameră”. În general; sîrb. soba, cameră, bg. soba, sobă, cameră, turc. sobu, sobă; vsl. istŭba, cort, rus. izbá, casă țărănească compusă dintr’o singură cameră; it. stufa, sobă, etuvă, pv. estuba, fr. étuve, mlat. stuba, stuffa, ngr. stúfa. V. etuvă, stufat. Cp. și cu ștĭubeĭ). Ban. Olt. Trans. Odaĭe, cameră: tună’n sobă (intră’n odaĭe). Munt. Mold. Un aparat (ca un fel de cuptor mic) compus din cărămizĭ și olane care servește la încălzit camerele (Astăzĭ există și sobe de fer mobile încălzite cu lemne, cărbunĭ, gaz orĭ electricitate): a ședea la gura sobeĭ. Sobă oarbă, sobă a căreĭ gură e în odaĭa de alăturĭ.