slăbănogi definitie

30 definiții pentru slăbănogi

SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga.
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv.) A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog.
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog.
SLĂBĂNÓG2, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj. (Despre ființe) 1. Slab la trup; uscățiv. Omul, cocoșat pe capră, atinse spinarea udă și slăbănoagă a calului din dreapta. DUMITRIU, N. 80. Un furier slăbănog și un majur cărunt desfăceau o ladă cu registre. CAMILAR, N. I 78. Sida o cheamă pe nevasta lui Minică și cam pînă la brîu îi ajunge bărbatului cu creștetul. E o femeie slăbănoagă. STANCU, D. 86. ◊ (Substantivat, adesea precedînd un substantiv sau un pronume pe care îl determină și de care e legat prin prep. «de») Dacă fabrica aceasta ar fi a muncitorilor, dacă ea ar fi organizată după legi proletare, slăbănogul acesta de Bozan ar înnebuni și lustrul bielei lui ar întrece soarele. SAHIA, N. 31. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil, slab. Era cam slăbănog, dar în ochii voștri se-nfățișa viteaz. PAS, Z. I 103. Se legăna în mers ca o trestie bolnăvicioasă, fără vlagă, slăbănoagă. REBREANU, I. 54. Părintele Ghermănuță, cu înseși slăbănoagele și muritoarele sale mîini își clădise chilia. HOGAȘ, M. N. 136. Să-mi lucrez racla cu mîna mea astă slăbănoagă și să mă așez singurel într-însa. CREANGĂ, P. 319. ♦ Slab de minte. Poate că-i căzuse scump bunicii nenea Dumitrache, fiindcă era slăbănog, prostovan. STANCU, D. 6. 3. (Învechit) Infirm, olog, paralizat.
SLĂBĂNÓG1 s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele fragile și transparente, cu florile galbene și cu fructe care se deschid prin explozie; crește prin pădurile umede și umbroase de la munte și se folosește în medicină (Impatiens nolitangere).
SLĂBĂNOGÍ, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A-și pierde puterea, vigoarea, tăria; a slăbi. Trupul i se slăbănogise de atîta nevoințâ. STĂNOIU, C. I. 168. Trupul... slăbănogind, astîmpăr nu găsește. VĂCĂRESCU, P. 421.
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; adj. f., s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 să slăbănogeáscă
slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; f. sg. slăbănoágă, pl. slăbănoáge
slăbănogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăbănogésc, imperf. 3 sg. slăbănogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. slăbănogeáscă
SLĂBĂNÓG adj. v. coborât, domol, încet, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins.
SLĂBĂNÓG adj., s. v. calic, infirm, invalid, necăjit, nevoiaș, olog, paralitic, sărac, sărman, schilod.
SLĂBĂNÓG s. v. barba-ursului, coada-calului, trepădătoare.
SLĂBĂNÓG adj., s. I. 1. adj. v. slab. 2. adj. v. debil. 3. adj. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mârșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogârjit, (Mold. și Transilv.) pogârjit. (Vită ~oagă.) 4. adj., s. v. neputincios. II. s. (BOT.) 1. (Impatiens nolitangere) (reg.) brăduleț, brie, calapăr, iadeș, ploponog, răchițele (pl.), slobonov, buruiana-celor-slabi, iarbă-roșie. 2. (Ephedra distachya) cârcel.
SLĂBĂNOGÍ vb. v. debilita.
SLĂBĂNOGÍ vb. v. paraliza.
Slăbănog ≠ grăsan, tare, vânjos, vânos, voinic, zdravăn
SLĂBĂNÓG1 ~gi m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene, pintenate, folosite în scopuri medicinale. /<bulg. slabonoga
SLĂBĂNÓG2 ~oágă (~ógi, ~oáge) și substantival 1) (despre persoane) Care este deosebit de slab la trup. 2) (despre ființe) Care este lipsit de putere fizică; neputincios; bicisnic. /<bulg. slabonoga
slăbănog a. cam slab. ║ m. (slobonog), plantă ale cării frunze se strâng când le atingem (Noli me tangere) [Bulg. SLABONOGA, lit. slab de picioare].
slăbănogì v. a deveni infirm: brațul meu slăbănogit ISP.
slăbănóg, -oágă adj. (vsl. slabŭ, slab, și noga, picĭor. V. coto- și pinte-nog, picĭoroange). Debil, slab. S. m. (bg. slabonoga). O plantă eŭforbiacee numită și slobonog și -ov (V. mercurială). Altă plantă, din familia balsamineĭ (V. balsamină). V. schilod.
slăbănogésc v. tr. (d. slăbănog). Fac slăbănog: boala l-a slăbănogit. V. intr. Rar. Devin slăbănog.
slăbănog adj. v. COBORÎT. DOMOL. ÎNCET. LIN. MOLCOM. POTOLIT. SCĂZUT. SCOBORÎT. SLAB. STINS.
slăbănog adj., s. v. CALIC. INFIRM. INVALID. NECĂJIT. NEVOIAȘ. OLOG. PARALITIC. SĂRAC. SĂRMAN. SCHILOD.
slăbănog s. v. BARBA-URSULUI. COADA-CALULUI. TREPĂDĂTOARE.
SLĂBĂNOG adj., s. I. 1. adj. slab, slăbit, tras, uscățiv, (rar) slăbănogit, (pop.) pierit, (reg.) mîrcav, mîrced, (înv.) mișel, (fig.) supt. (~ la față.) 2. adj. debil, delicat, firav, fragil, gingaș, pirpiriu, plăpînd, prizărit, sfrijit, slab, slăbuț, șubred, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, morînglav, (Mold. și Transilv.) sighinaș, (Mold. și Olt.) șiștav. (Un copil ~; o constituție ~.) 3. adj. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mîrșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogîrjit, (Mold. și Transilv.) pogîrjit. (Vită ~.) 4. adj., s. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, (rar) impotent, (pop.) becisnic, nemernic, nevoiaș, nevolnic, (înv. și reg.) sec, ticălos, (prin Munt. și Olt.) sfoiegit, (înv.) mișel, neputernic, neputinte, secat. (E un biet om ~.) II. s. (BOT.; Impatiens noli-tangere) (reg.) brăduleț, brie, calapăr, iadeș, ploponog, răchițele (pl.), slobonov, buruiana-celor-slabi, iarbă-roșie.
SLĂBĂNOGI vb. a (se) debilita, a slăbi, a (se) șubrezi, (reg.) a (se) ticăloși, (prin Munt.) a (se) șiștăvi. (S-a ~ de tot, bietul copil!)
slăbănogi vb. v. PARALIZA.

slăbănogi dex

Intrare: slăbănog (adj.)
slăbănog adjectiv
Intrare: slăbănogi
slăbănogi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: slăbănog (s.m.)
slăbănog substantiv masculin