sfară definitie

49 definiții pentru sfară

SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara.
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra.
ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară.
ȘFÁRĂ2 s. f. v. sfoară.
ȘFOÁRĂ s. f. v. sfoară.
SFÁRĂ s. f. Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara.
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a răspândi o veste, un zvon; a da de știre. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante, cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Probabil din ngr. sfóra.
ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară.
ȘFÁRĂ2 s. f. v. sfoară.
ȘFOÁRĂ s. f. v. sfoară.
SFÁRĂ2 s. f. Fum înecăcios și miros greu rezultat din arderea grăsimilor; p. ext. fum, coloană de fum. (Atestat în forma șfară) Aprindeau pe corhane mai multe focuri decît aveau stîni; și răzășii, din depărtarea la care se aflau, numărau șfară de fum după șfară de fum. SADOVEANU, N. P. 191. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspîndi o veste. Sfară se dete în țară de această fericită intîmplare. ISPIRESCU, L. 141. Variantă: șfáră s. f.
SFÁRĂ1 s. f. v. sfoară.
SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung și gros obținut din împletirea mai multor fibre textile și folosit în special la legat obiecte. La nouă erau în paturi, în aceeași odaie cu geamantanele, care se odihneau în mijloc, lîngă două boccele legate foarte rău cu o sfoară. BASSARABESCU, V. 44. [Părintele Duhu] și-a atîrnat la piept o cruce mare de lemn, legată cu sfoară groasă de cînepă. CREANGĂ, A. 138. Manole-ncepea, Sforile-ntindea, Lucrul că-mi zorea, Zidul că-mi zidea. TEODORESCU, P. P. 462. ◊ (În metafore și comparații) Vinele gîtului se umflaseră sfori groase. C. PETRESCU, Î. II 106. (Cu aluzie la linia neîntreruptă, dreaptă a firului) Deși era zece noaptea și interogatorul dura de la două după-amiază, totuși magistratul se simțea în stare să-l ție sfoară pînă a doua zi dimineața. POPA, V. 226. Să vină sfoară acasă. RETEGANUL, P. IV 25. ◊ Sfoara apei = sforul apei, v. sfor. Nu aveam cum s-o ținem mereu pe sfoara apei. V. ROM. octombrie 1953, 5. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile. În zadar am rostit: Nu întindeți sfoara prea tare... ALECSANDRI, T. I 304. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). Cine avea curaj mai mult își trăgea pe sfoară patronul la vreo cumpărătură. PAS, Z. I 258. Rîdea-n el cînd se gîndea cum are să tragă toată lumea pe sfoară. SLAVICI, O. I 325. Vrei să mă tragi pe sfoară, tu, pe mine? CARAGIALE, O. III 55. A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. Take Georgescu trăgea sforile, cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. Tras cu sfoara = drept, aliniat. Nu poate tăgădui că ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie și obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I 70. (Impropriu). A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Și-l făcu să dea sfoară în țară că cine se va găsi ca să lecuiască pe împărăteasa... va dobîndi de la dînsul multe daruri și mari bogății. POPESCU, B. II 4. (Cu parafrazarea expresiei) A dat sfoară prin mahala despre cele ce aflase. PAS, Z. I 86. ♦ Fîșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante, cu care se poate lega un obiect. Am mamă-n deal și-albastră-i haina ei, Dar n-are brîu și-adună sfori de tei. COȘBUC, P. I 288. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețe de teren. Pogoanele țăranilor sînt mai mici la măsurătoare și ale proprietarilor sînt mai mari. Sfoara la pogonul omului se scurtează, la a moșierului se lungește. PAS, Z. II 26. ♦ Teren agricol, pămînt de cultură. Fata a adus la casa bărbatului lacra cu țoale, zestrea într-o sfoară de pămînt, în vite. STANCU, D. 278. Micul acest proprietar... are o sfoară ca de 20 pînă la 25 fălci de pămînt. I. IONESCU, D. 194. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică; moșioară. Casa... spunea că e modestă, ca și sfoara de moșie, de nu știu cîte pogoane. C. PETRESCU, Î. II 237. Bine-ți merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de moșie. CARAGIALE, O. I 354. 3. Figură de gimnastică, constînd în șederea pe jos cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = aceeași poziție de gimnastică, cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. – Variante: șfoáră (CREANGĂ, A. 33), sfáră, sferi (ALECSANDRI, P. P. 103), șfáră, șferi (CREANGĂ, P. 236, SEVASTOS, C. 254), s. f.
ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară2.
ȘFÁRĂ2 s. f. v. sfoară.
ȘFOÁRĂ s. f. v. sfoară.
!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre
sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
sfáră s. f., pl. sfáre
sfoáră s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
SFOÁRĂ s., adv. 1. s. (Ban., Transilv. și Bucov.) șpagat, (Transilv. și Maram.) șpargă, (înv.) ață. (Un ghem de ~.) 2. s. (TEHN.) coardă, strună. (~ a ferăstrăului.) 3. s. (SPORT) șpagat. (~ în gimnastică.) 4. adv. ață, direct, drept, neocolit, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.)
SFOÁRĂ s. v. fir de plumb, pripon.
sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.
sfáră s. f.1. Fum, fum înecăcios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grăsime încinsă. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunț, știre. – Var. Mold. șfară. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoară, în expresia „a da sf(o)ară’n țară” „a face cunoscut”, fără îndoială din sensul înv. de a comunica știrile importante prin focuri de strajă. – Der. sfarog, s. n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (după Candrea, din rus. svarok; după Scriban, din sl. tvarogŭ „brînză”); sfarogi (var. sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negreșit în relație expresivă cu (s)corogi; sfîrloagă, s. f. (încălțăminte uzată); sfarnic, s. n. (înv., altar pentru jertfă). – Din rom. provine țig. suvara „veste” (Graur, BL, III, 186). Cf. scradă.
sfoáră (-óri), s. f.1. Coardă, fir. – 2. (Înv.) Laț, șnur, împletitură. – 3. Lamă la ferăstrăul de mînă. – 4. Bucată (de teren). – 5. Truc, șiretenie, secret, partea invizibilă a unui negoț. – Var. Mold. șfară. Sl. sŭvora (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 341; Conev 94), cf. cr., slov., ceh., rus. svora, pol. sfora, ngr. σφόρα (Roesler 576; Meyer, Neugr. St., II, 60). Var. mold. reproduce vocalismul rut., dar ș- nu este clar; cf. șfară. Sensul 4 există și în funie. Der. sfor, s. n. (sensul curent de apă, curent central al rîurilor), din sb. svor (Candrea), cf. sp. hilero; sforar, s. m. (meseriaș care face sfori; intrigant, uneltitor); sforărie, s. f. (frîngherie; uneltire); șfărui, vb. (Mold., a lega cu sfoară sau cu șnur); însfora, vb. (a lega, a uni două scule de pescuit). – Din rom. provine rut. swara (Miklosich, Wander., 21).
SFÁRĂ f. Fum cu miros specific provenit din arderea grăsimilor sau a cărnii. ◊ A da ~ în țară a da de știre; a vesti. /<sl. skvara
SFOÁRĂ sfori f. 1) Fir confecționat din fibre vegetale sau sintetice prin răsucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~.Tras cu ~a (așezat) în linie dreaptă; bine aliniat. A întinde ~a prea tare (sau prea mult) a depăși limita în procesul realizării unui lucru. A trage pe ~ a păcăli. A trage sforile a pregăti în taină ceva reprobabil. 2) Mulțime de obiecte similare înșirate pe astfel de fir; șirag. O ~ de ardei. 3) înv. Unitate de măsură pentru suprafețe, folosită la măsurarea pământului (având diferite valori în diferite perioade). 4) înv. Fâșie (îngustă) de pământ arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. švora
sfáră2, sfáre, s.f. (înv.) sfadă, ceartă.
sfară f. 1. fum, fumul dela lumânări de pe altar: se înalță sfară drept la cer; 2. fig. veste, svon: împăratul dase sfară în țară ISP. [Slav. SKVARA, fum, miros de bucătărie].
sfoară f. V. sfară: dădu sfoară ’n țară POP.
sfoară f. 1. funișoară din fire de cânepă; fig. a trage pe sfoară, a păcăli pe cineva (locuțiune luată din jocul păpușilor); 2. ața sau șnurul dulgherului; 3. ceeace s’atârnă de o sfoară: o sfoară de ceapă, de usturoiu; 4. fășie mică și îngustă de pământ: o sfoară de moșie. [Slav. SŬVORA, copcă, cataramă].
șfară f. Mold. sfoară: o șfară de mătase; fig. tot m’a tras pe șfară CR.
2) sfáră f., pl. inuzitat sferĭ (vsl. svara, tumult, svarŭ, luptă, bg. rus. svára, rut. čvára, ceartă. V. ciorovăĭesc). Vechĭ. Ceartă, sfadă, cĭorovoĭală.
1) sfáră f., pl. sfărĭ (vsl. skvara, a.î.). Vechĭ. Miros de grăsime, de carne arsă, de lumînărĭ de seŭ ș.a. Jertfă oferită zeilor păgîneștĭ. Fig. Veste, zvon, numai în loc. a da sfară’n țară, a divulga, a anunța pretutindenĭ, a da alarma (une-orĭ confundat cu sfoară, ca la Pan). – În nord (azĭ) șfară, pl. șferĭ, de unde și șfărărie (Btș.), fum din topirea grăsimiĭ. V. telegraf.
sfoáră f., pl. sforĭ (ngr sfōra, sfoară, d. vgr. sŭnora, svora, cataramă, d. sŭ-vratiti, a învirti; rut. svára, ogdon; rus. svóra, pol. swora, sfora, păreche de cîni legați la vînătoare. V. vîrtej). Sud. Fir suptire de cînepă (maĭ gros de cît ata) care se întrebuințează la legat pachetele, la verificat o linie dreaptă (cum face dulgheru clnd întinde ciripia) ș.a. Funie de ceapă orĭ de usturoĭ făcută împletind frunzele lor. Curea, moșioară lungă și îngustă: o sfoară de moșie. A trage sforile, a unelti din ascuns (ca cel ce trage sforile la jocu păpușilor). A trage pe sfoară, a păcăli, a’nșela. Caĭ înhămațĭ la sfoară, caĭ înaintașĭ (o păreche înaintea celeĭ-lalte, à la Daumont. V. bulziș). Adv. Direct, întins: a veni sfoară acasă. – În Mold. sud sfoară și șfoară. În nord șfară, pl. șferĭ. V. sfară 1.
2) șfáră, V. sfară 1.
1) șfáră, V. sfoară.
șfoáră, V. sfoară.
sfoa s. v. FIR DE PLUMB. PRIPON.
SFOA s., adv. 1. s. (Ban., Transilv. și Bucov.) spagat, (Transilv. și Maram.) șpargă, (înv.) ață. (Un ghem de ~.) 2. s. (TEHN.) coardă, strună. (~ a ferăstrăului.) 3. s. (SPORT) șpagat. (~ în gimnastică.) 4. adv. ață, direct, drept, neocolit, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.)
sfáră, s.f. – 1. Fum înecăcios. 2. Miros de carne sau de grăsime încinsă (Lenghel, 1979). – Din sl. skvara „fum, miros de bucătărie” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > țig. suvara „veste” (Graur, cf. DER; MDA).
șfáră, s.f. – Sfoară, funie: „Nu trebe mai mare șfară / Ca străină dusă-n țară; / Nu trebe mai mare fune / Ca străină dusă-n lume” (Calendar, 1980: 88). – Cf. sfoară (< sl. sǔvora) (MDA).
sfáră, s.f. – 1. Fum înecăcios. 2. Miros de carne sau de grăsime încinsă (Lenghel 1979). – Din sl. skvara (Miklosich, Cihac cf. DER).
șfáră, s.f. – Sfoară, funie: „Nu trebe mai mare șfară / Ca străină dusă-n țară; / Nu trebe mai mare fune / Ca străină dusă-n lume” (Calendar 1980: 88). – Din sfoară (< sl. sǔvora).
a da sfară / sfoară-n țară expr. a lansa un zvon, a da de știre.
a da sfoară la zmeu expr. a lenevi, a trândăvi.
a trage în piept / pe sfoară expr. a înșela, a păcăli.
a trage sforile expr. a unelti pe ascuns / cu abilitate.
dă-i sfoară! expr. zi mai departe!, nu te opri!

sfară dex

Intrare: sfară (fum)
șfară 1 pl. -i substantiv feminin
șfară 2 pl. -e substantiv feminin
sfară 2 pl. -i substantiv feminin
sfară 1 pl. -e substantiv feminin
Intrare: sfară (ceartă)
sfară 1 pl. -e substantiv feminin
Intrare: sfoară
șfară 1 pl. -i substantiv feminin
șfară 2 pl. -e substantiv feminin
sfară 2 pl. -i substantiv feminin
sfară 1 pl. -e substantiv feminin
șfoară substantiv feminin
sfoară substantiv feminin