SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

SCHIVNICÍE s. f. v. schimnicie.

SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. (Rar) 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

SCHIVNICÍE s. f. v. schimnicie.

SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Viață, stare de schimnic; pustnicie. La Călugărie, Neagră schimnicie, Ea se apuca, Lemne d-aduna. TEODORESCU, P. P. 35. 2. Locuință a schimnicului. (Atestat în forma schivnicie) Intri... prin o portiță îngustă... în schivnicia părintelui Iovinadie. HOGAȘ, H. 49. – Variantă: schivnicíe s. f.

SCHIVNICÍE s. f. v. schimnicie.

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimnicíe s. f., art. schimnicía, g.-d. art. schimnicíei; pl. schimnicíi, art. schimnicíile

SCHIMNICÍE s. 1. v. asceză. 2. v. schit.

SCHIMNICÍE s. v. izolare, singurătate.

SCHIMNICÍE ~i f. 1) Viață de schimnic; sihăstrie; pustnicie. 2) Loc unde trăiește un schimnic. /schimnic + suf. ~ie

schimnicíe f. Viață de schimnic.

schimnicie s. v. IZOLARE. SINGURĂTATE.

SCHIMNICIE s. 1. ascetism, asceză, pustnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (În vremea ~ lui.) 2. (concr.) schit, sihăstrie. (Au ajuns la ~.)