scheunat definitie

2 intrări

24 definiții pentru scheunat

chioná v vz scheuna
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.
SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.
SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.
SCHEAUNÁ vb. I v. scheuna.
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre cîini, uneori și despre alte animale) A scoate sunete ascuțite și repetate (de durere, mai rar de bucurie), a chelălăi. Cîinele se trăsese îndărăt în cotețul lui și scheuna încet. DUMITRIU, N. 162. A răbdat ce-a răbdat vulpea, a scheunat, s-a repezit chefnind spre ieșire. STANCU, D. 431. Cînele o urma supus, scheunînd din cînd în cînd, moale. SADOVEANU, B. 211. ◊ Refl. Fig. Poate cînd te-oi privi atît... scheunîndu-te ca un cîine prins, m-oi vindeca de tine! CAMIL PETRESCU, T. II 239. – Variante: scheauná, șcheuná (CAMILAR, N. I 153) vb. I.
SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. Am auzit pe sub pămînt scheunînd un cățel luat de ape... a trecut scheunatul pe sub mine, s-a lot dus la vale. CAMILAR, N. II 202. – Variantă: șcheunát (CAMILAR, N. I 153) s. n.
ȘCHEUNÁ vb. I v. scheuna.
ȘCHEUNÁT s. n. v. scheunat.
scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune
scheunát (sche-u-) s. n.
scheuná vb. (sil. sche-u-), ind. prez. 3 sg. și pl. scheáună; conj. prez. 3 sg. și pl. scheáune
scheunát s. n. (sil. sche-u-)
SCHEUNÁ vb. v. schelălăi.
SCHEUNÁT s. v. schelălăit.
scheuná (schiáun, -át), vb.1. A lătra, a chelălăi. – 2. A țipa, a se văita. – Var. cheuna, chiauna, schiauna, șcheuni, schiona. Creație expresivă, bazată pe *chiau, care imită glasul plîngăreț al cîinelui, cf. chiu și chefni, mieuna < miau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creației, dar a pornit de la o bază *sklab, imposibilă în rom. După părerea greșită a lui Cihac, II, 330, din sl. skomati „a geme”. – Der. scheunătură, s. f. (lătrătură).
A SCHEUNÁ pers. 3 scheáună intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuțite și jalnice. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge prefăcut fără lacrimi și cu glas înăbușit; a scânci. /Onomat.
SCHEUNÁT n. 1) v. A SCHEUNA. 2) Sunet caracteristic prelung, scos, mai ales, de câini. /v. scheuna
scheunà v. Mold. a schelălăi: câinele a scheunat. [Onomatopee (din scheu-scheu! ce exprimă lătratul dureros al câinilor)].
schéun, a -á v. intr. (rudă cu schincănesc și scîncesc. Cp. cu mĭeun). Gem, schelălăĭesc foarte încet, cum fac cîniĭ cînd așteaptă la ușă și nu li se deschide saŭ aŭ altă nemulțămire saŭ și cînd se gudură: scheunînd ușor, dădea din coadă (VR 1911, 12, 419), scheaună, să scheune. – Și schion, a schioni (Munt. est.) și cheun, a cheuna (Munt. vest CL. 1910, 5, 551 și Trans. Agrb. Înt. 24).
SCHEUNA vb. a chelălăi, a schelălăi, (reg.) a țilăi. (Cîinele ~.)
SCHEUNAT s. chelălăială, chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunătură, (rar) scheaun. (~ de cîine.)
scheuna, scheaun v. i. (d. oameni) a se văita, a (se) plânge

scheunat dex

Intrare: scheuna
scheuna conjugarea I grupa I verb intranzitiv
  • silabisire: sche-u-na
șcheuna verb grupa I conjugarea I intranzitiv
scheauna verb grupa I conjugarea I intranzitiv
Intrare: scheunat
scheunat substantiv neutru (numai) singular
  • silabisire: sche-u-nat
șcheunat substantiv neutru (numai) singular