scânteietor definitie

10 definiții pentru scânteietor

SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.
SCÎNTEIETÓR, -OÁRE, scînteietori, -oare, adj. Strălucitor, sclipitor. Valea Jiului strălucea într-o splendidă zi de toamnă. De jur împrejur se ridicau munții, măreți și liniștiți, iar crestele Parîngului erau acoperite de zăpezi albe, scînteietoare. BOGZA, V. J. 142. Cum ședea spînul împreună cu moșu-său și cu verele sale sus într-un foișor, numai iată ce zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare... și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. ◊ Fig. Singur Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ♦ Care pare că împrăștie scîntei; viu, strălucitor, lucitor. Era înaltă... cu ochii scînteietori, cu buzele subțiri și roșii. IBRĂILEANU, A. 124. Ce pictor va putea vreodată să ne reproducă sclipirea scînteietoare a unui ochi frumos. GHEREA, ST. CR. II 50. După ce se uită o dată cu ochii scînteietori împrejurul său... începu să scurme pămîntul cu ghearele. SLAVICI, N. II 239. Focurile pietrelor scumpe se uneau cu razele scînteietoare ale ochilor. ALECSANDRI, O. P. 86. – Variantă: schinteietór, -oáre (MACEDONSKI, O. I 24) adj.
scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre
scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre
SCÂNTEIETÓR adj. 1. v. sclipitor. 2. v. strălucitor. 3. lucios, lucitor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 4. scăpărător, sclipitor, strălucitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 5. lucios, lucitor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)
SCÂNTEIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și fig. Care scânteiază; care pare să împrăștie scântei; sclipitor; lucitor. Ochi ~ori. /a scânteia + suf. ~tor
scânteietor a. 1. care scânteiază; 2. fig. amenințător.
scînteĭetór, -oare adj. Care scînteĭază. Fig. Frumuseță scînteĭetoare.
SCÎNTEIETOR adj. 1. licăritor, lucitor, sclipitor, (astăzi rar) sclipind, (pop. și fam.) sclipicios, (înv.) scînteind, scînteios. (Lumină ~.) 2. luminos, strălucitor, (înv. și reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 3. lucios, lucitor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 4. scăpărător, sclipitor, strălucitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 5. lucios, lucitor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)

scânteietor dex

Intrare: scânteietor
scânteietor adjectiv