SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.

SÂNGEÁC s. n. v. sangiac.

SANGEÁC, (1, 2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în țările românești. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.

SÂNGEÁC s. n. v. sangeac.

SANGIÁC, sangiacuri, s. n. (Învechit; și în forma sîngeac) 1. Steag turcesc, de culoare verde (în special steagul cu semiluna în vîrf, trimis de Poartă noului domn din Principatele romîne). Copiii din casă... și cu aprozii purtau sîngeacul sau steagul cel mare și două tuiuri turcești date de la împărăție. ODOBESCU, S. I 73. 2. Diviziune teritorială în vechiul imperiu otoman, subîmpărțire a unui pașalîc. Tudorel că mi-și pleca, Un vătaf cu el lua, Prin sangiacuri că umbla, Zaherele că strîngea. TEODORESCU, P. P. 678. 3. Guvernator al unui sangiac (2). Sangiacul Nicopolului, ce era închis în cetate, trimise atunci domnului stofe țesute cu aur și argint. BĂLCESCU, O. II 171. Sangiacul cînd auzea, Cinci sute de turci pornea, Numai turci și arnăuți, Tot de Golea greu bătuți. TEODORESCU, P. P. 587. – Variantă: sîngeác s. n.

SÎNGEÁC s. n. v. sangiac.

SANGIÁC, (1, 2) sangiacuri, s. n., (3) s. m. (Înv.) 1. Steag turcesc, de culoare verde; (în special) steagul cu semiluna în vârf, trimis de Poartă noului domn din Principate. 2. Diviziune teritorială în vechiul imperiu otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. Guvernator al unui sangiac (2). [Var.: sângeac s. n.] – Tc. sancak.

sangeác1 (guvernator) (înv.) (-geac) s. m., pl. sangeáci

sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri

sangeác (guvernator) s. m. (sil. -geac), pl. sangeáci

sangeác (steag, diviziune administrativă) s. n. (sil. -geac), pl. sangeácuri

SANGEÁC s. (IST.) (rar) sangeacat, sangealâc. (Subdiviziunea teritorială din Imperiul otoman numită ~.)

sangeác (-curi), s. n. – 1. Drapel turc. – 2. Provincie, diviziune administrativă turcă. – 3. (S. m.) Guvernator de provincie. – Var. sangiac. Mr. singeache. Tc. sancak (Șeineanu, II, 313; Ronzevalle 12), cf. ngr. σαντζάϰι, alb., bg. sandžak. – Der. sangeactar (var. sangeagaș), s. m. (înv., port-drapel), din tc. sancakdar.

alem n. steag mare turcesc cu o semilună în mijloc: alemul, numit obișnuit sangeac, era unul din insigniile ce Domnii primiau dela Sultan, odată cu cabanița, tuiurile și buzduganul sau topuzul: și mie trimițându-mi o pală și un alem AL. [Turc. ALEM].

sangiac n. 1. steag verde cu semiluna ce Sultanul trimitea noului Domn: copiii din casă purtau sangiacul și două tuiuri date dela Împărăție OD.; 2. guvernator mai mic decât beiu (care, în loc de tuiu, n’avea decât un sangiac): sangiacul când auzia, cinci sute de Turci pornia POP. [Turc. SANDJAK, steag cu o singură coadă de cal, district de provincie].

sângeapă f. Mold. măsură de cincizeci de dramuri: m’așteaptă o sângeapă de pelin AL. [Și sângeac: alterare populară din cinzeacă].

sangeác n., pl. urĭ și e (turc. sanğak [scris sancak], stea c’o singură coadă de cal, vilaĭet). Vechĭ. Steag mare verde cu semiluna’n vîrf, pe care sultanu îl trimetea nouluĭ domn (V. alem). Teritoriŭ guvernat de un sangeac (vilaĭet, district): sangeacu Prevezeĭ. Marginea macatuluĭ pe care ședea viziru și care avea un loc anumit de sărutat. S.m. pl. lit. -geacĭ și ob. -gecĭ. Guvernatoru unuĭ sangeac (inferior beĭuluĭ și care, în loc de tuĭ, avea numaĭ sangeac). – Și săng- și -sîng-.

săngeác V. sangeac.

sîngeác, V. sangeac.

SANGEAC s. (rar) sangeacat, sangealîc. (Subdiviziunea teritorială din Imperiul otoman numită ~.)