sangeác n., pl. urĭ și e (turc. sanğak [scris sancak], stea c’o singură coadă de cal, vilaĭet). Vechĭ. Steag mare verde cu semiluna’n vîrf, pe care sultanu îl trimetea nouluĭ domn (V. alem). Teritoriŭ guvernat de un sangeac (vilaĭet, district): sangeacu Prevezeĭ. Marginea macatuluĭ pe care ședea viziru și care avea un loc anumit de sărutat. S.m. pl. lit. -geacĭ și ob. -gecĭ. Guvernatoru unuĭ sangeac (inferior beĭuluĭ și care, în loc de tuĭ, avea numaĭ sangeac). – Și săng- și -sîng-.