ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. Fig. A stropi, a umezi, a acoperi cu stropi ca de rouă. [Cugetările] dulci și duioase... fac uneori ca o lacrimă de dor și de îndurare să-i roureze geana. ODOBESCU, S. III 51. Gălbinarea firească a lui Ipolit se făcuse mai grozavă la lumina făcliilor de ceară, și sudoarea roura melancolica lui frunte. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Refl. Este oare de milă sau de mîndrie lacrima cu care tot ochiul se rourează, urmînd cu gîndul în cale pe viteazul dorobanț romîn? ODOBESCU, S. II 530.

ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă. Să-și deschidă o dată lărgimea imensă a pasului tău... pe întinderea de mușchi verde a plaiului rourat. HOGAȘ, M. N. 202. Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde. ALECSANDRI, P. III 58. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ◊ Fig. Călina-și pleacă ochii, pornește-o lăcrămare: La sînu-i doarme pruncul, o rourată floare. PĂUN-PINCIO, P. 79.

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourá vb. (sil. ro-u-), ind. prez. 3 sg. roureáză

ROURÁ vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)

ROURÁ vb. v. bura, burnița, pica, picura, țârcâi, țârâi, uda, umezi.

ROURÁT adj. înrourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)

A ROURÁ ~eáză 1. intranz. A cădea rouă. 2. tranz. A face să se roureze. /<lat. rorare

A SE ROURÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A se acoperi cu stropi ca de rouă. /<lat. rorare

rourà v. 1. a cădea rouă; 2. fig. a pica, a uda cu picături: din ochii ei rourează lacrimi. [Lat. RORARE].

rourat a. 1. acoperit cu rouă: câmpia rourată AL.; 2. fig. umed: pământul ce era încă de al său sânge rourat NEGR.

rourát, -ă adj. (d. roŭă). Plin de roŭă, înrourat: cîmpia rourată. Fig. Umed: pămîntu era rourat de sînge. – Și înr-.

roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.

roura vb. v. BURA. BURNIȚA. PICA. PICURA. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI. UDA. UMEZI.

ROURA vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)

ROURAT adj. înrourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)

rourá, vb. intranz. – v. răora („a stropi cu apă tarlaua”).