roi definitie

29 definiții pentru roi

ROI1, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.
ROÍ2, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri2 (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.
ROI1, roi, s. m. Roit, roire. Epoca roilor. – Din roi3.
ROI2, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.
ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri2 (1) spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, scr. rojiti.
ROI1, roi, s. m. Roit, roire. În vremea roilor, în toate zilele line se repezea din sat, de la Păuna-Mare, și priveghea, ascultînd cîntecul prisăcii. SADOVEANU, P. M. 50.
ROI2, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea altui locaș. Oriunde s-ar fi adunat roiul, pe-o creangă cît de sus, băiatul îl cobora cu ușurință. SADOVEANU, P. M. 50. Mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I 85. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mulțime mare de insecte sau de păsări mici, zburînd în grupuri. Prin boltitura de frunze bîrîiau roiuri nevăzute de gîngănii. AGÎRBICEANU, S. P. 18. Se strîng totdeauna roiuri de muscuțe să bîzîie pe creasta monumentului înfierbîntată de arșiță. CARAGIALE, O. III 243. Ne-am adunat în juru-i ca muștele de roi. ALECSANDRI, T. II 164. ♦ Grup compact de oameni în mișcare, în freamăt. [Țăranii] năvăliră în goană către soldați. După ei se desprinseră roiuri care soseau în fugă, strigînd. DUMITRIU, N. 110. Văzu... pe tătari izvorînd din zare în roiuri negre. GALACTION, O. I 53. Din fundul lumii, mai din sus... Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, P. I 55. ♦ Mulțime de obiecte de același fel (văzute în mișcare). Din tot roiul de care și căruțe întîlnite la podul Herătăului, nu se vedea nici una pe șosea. POPA, V. 111. Un foc uriaș ardea în Poiana Cerbului, aruncînd în văzduh... un roi de scîntei. GANE, N. I 133. Un roi de frunze joacă-n drum. IOSIF, PATR. 16. ◊ (În contexte figurate) Roiuri negre de prevederi urîte îi troieneau închipuirea. VLAHUȚĂ, N. 36. De atunci și pînă astăzi colonii de lumi pierdute Vin... în roiuri luminoase, izvorînd din infinit. EMINESCU, O. I 132. În ochi-mi scînteiază un roi de năluciri. ALECSANDRI, P. III 502. ♦ (Adjectival) Plin, saturat. Mă văd cum ședeam singur în banca mea... cu capul roi de materia bine învățată. GALACTION, O. I 57. – Pl. și: (m.) roi (I. IONESCU, M. 380).
ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburînd în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre orice insecte și păsări mici) a se mișca în număr mare de colo pînă colo. În juru-i roiesc albinele ca o pleavă de aur, scînteietoare la bătaia piezișă a razelor. SADOVEANU, O. VII 205. La picioarele noastre roia o grămadă de furnici. SAHIA, N. 61. Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bînd miere din flori. EMINESCU, O. I 493. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. A fi roit știubeiul ceala acuma vro trei! CONTEMPORANUL, VIII 99. ♦ (Despre oameni) A se răspîndi în grupuri, pornind din același loc; a umbla forfotind de colo pînă colo. O droaie de tineri... roiau în jurul ei. BART, E. 104. De pe atunci au trebuit să fie îmbelșugate și atrăgătoare locurile acestea, pentru ca să roiască și să s-așeze pe-aici popoare venite din depărtări așa de mari. VLAHUȚĂ, R. P. 44. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Despre lucruri în mișcare) Tractoarele... trăgeau plugurile cu semeție, roind de-a latul pămînturilor alăturate. MIHALE, O. 197. Zăpada măruntă roia licărind în jurul nostru. SADOVEANU, O. I 400. ◊ Fig. Ariile roiau limpezi... în mintea lui. EMINESCU, N. 69.
ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.
roi1 (grup de albine, roit) s. n., pl. róiuri
roí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 să roiáscă
roi (roire) s. m., pl. roi, art. roii
roi (grup) s. n., pl. róiuri
roí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 sg. și pl. roiáscă
ROI s. v. matcă.
ROÍ vb. v. forfoti.
roi (-iuri), s. n. – Grup, familie de albine. – Megl. (roiac). Sl. roi (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318; Conev 74), cf. bg., sb., slov. roj. – Der. roi, vb. (a pleca în roi; a mișuna; a furnica; a dispărea, a zbura), mr. (a)ruescu, (a)ruire, megl. ruiés, ruiri, cf. bg. rojă; roinic, adj. (mobil, care se mișcă de colo colo, care roiește); roiniță, s. f. (stup mic în care se prinde roiul; melisă, Melissa officinalis), pe care Conev 46 îl trimite inutil la un bg. *roinica; roiște, s. f. (roire; melisă); roit, s. n. (roire).
ROI róiuri n. 1) Grup de albine pornite, împreună cu matca lor, în căutarea unui adăpost. 2) fig. Grup de ființe sau de obiecte în mișcare. ◊ ~ meteoric ansamblu de meteori ale căror traiectorii luminoase pe bolta cerească pornesc din același punct. ◊ Roiuri de stele concentrări de stele având aceeași proveniență și proprietăți similare. /<sl. roj
A ROÍ ~iésc intranz. 1) (despre albine) A părăsi stupul, devenind roi. 2) (despre insecte, păsări) A zbura în număr mare (ca un roi). 3) fig. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a furnica; a forfoti; a mișuna; a fojgăi; a foșni. /<bulg. roja, sb. rojiti
roi s.m. (reg.) pui de căprioară.
roì v. 1. a se aduna în roiuri, vorbind de albinele cari ies din stup; 2. a sbura sbârnăind, a se revărsa: călăreții umplu câmpul și roiesc după un semn EM.
roiu n. 1. sborul albinelor tinere când se despart de cele bătrâne; 2. stup vechiu cu albine; 3. fig. mulțime ce s’agită: mii roiuri vorbitoare curgând spre vechea Roma EM. în ochiu-mi scânteiază un roiu de năluciri AL. [Slav. ROĬ].
roĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. sîrb. rus. roĭ, rudă cu rînesc, urnesc. V. paroĭ). Ceată de insecte zburătoare (albine, muște, fluturĭ). Fig. Ceată veselă și zburdalnică: un roĭ de tinerĭ.
roĭésc v. intr. (d. roĭ). Plec dintr’un stup și formez un roĭ noŭ care va fi pus în alt stup, vorbind de albine. Zbor saŭ alerg împrăștiat și în mare număr: albinele roĭaŭ în prejuru florilor, călărețiĭ roĭaŭ pe cîmp. Fig. Iron. Dispar pin furt saŭ risipă: baniĭ aŭ roit.
roi s. v. MATCĂ.
ROI vb. a se agita, a colcăi, a se foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a mișuna, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)
ROI subst. 1. Roiu, boier mold. (Sd XXII); Roiești s. 2. Roișor, Mircea, munt., 1707 (BCI XI 15). 3. Din Roiești + suf. de apart. loc. -an: Roiștan, Grozav (17 A V 67).
a o roi expr. v. roi
roi, roiesc v. r. a se retrage în mare grabă; a fugi dintr-un loc

roi dex

Intrare: roi (s.m.)
roi s.m. substantiv masculin
Intrare: roi (s.n.)
roi s.n. substantiv neutru
Intrare: roi (vb.)
roi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Roi
Roi