roi (-iuri), s. n. – Grup, familie de albine. – Megl. (roiac). Sl. roi (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318; Conev 74), cf. bg., sb., slov. roj. – Der. roi, vb. (a pleca în roi; a mișuna; a furnica; a dispărea, a zbura), mr. (a)ruescu, (a)ruire, megl. ruiés, ruiri, cf. bg. rojă; roinic, adj. (mobil, care se mișcă de colo colo, care roiește); roiniță, s. f. (stup mic în care se prinde roiul; melisă, Melissa officinalis), pe care Conev 46 îl trimite inutil la un bg. *roinica; roiște, s. f. (roire; melisă); roit, s. n. (roire).