REÎMPĂDURÍ, reîmpăduresc, vb. IV. Tranz. A planta din nou o pădure, a împăduri din nou. – Pref. re- + împăduri.

REÎMPĂDURÍRE, reîmpăduriri, s. f. Acțiunea de a reîmpăduri și rezultatul ei. – V. reîmpăduri.

REÎMPĂDURÍ, reîmpăduresc, vb. IV. Tranz. A planta din nou o pădure, a împăduri din nou. – Re1- + împăduri.

REÎMPĂDURÍRE, reîmpăduriri, s. f. Acțiunea de a reîmpăduri și rezultatul ei. – V. reîmpăduri.

REÎMPĂDURÍ, reîmpăduresc, vb. IV. Tranz. A împăduri din nou, a planta din nou o pădure.

REÎMPĂDURÍRE, reîmpăduriri, s. f. Acțiunea de a reîmpăduri și rezultatul ei; replantare a unei păduri. Planul de reîmpădurire.

reîmpădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reîmpădurésc, imperf. 3 sg. reîmpădureá; conj. prez. 3 să reîmpădureáscă

reîmpăduríre s. f., g.-d. art. reîmpădurírii; pl. reîmpăduríri

reîmpădurí vb. împăduri

reîmpăduríre s. f. împădurire

A REÎMPĂDURÍ ~ésc tranz. A împăduri din nou. /re- + a împăduri