reîmpădurire definitie

11 definiții pentru reîmpădurire

REÎMPĂDURÍ, reîmpăduresc, vb. IV. Tranz. A planta din nou o pădure, a împăduri din nou. – Pref. re- + împăduri.
REÎMPĂDURÍRE, reîmpăduriri, s. f. Acțiunea de a reîmpăduri și rezultatul ei. – V. reîmpăduri.
REÎMPĂDURÍ, reîmpăduresc, vb. IV. Tranz. A planta din nou o pădure, a împăduri din nou. – Re1- + împăduri.
REÎMPĂDURÍRE, reîmpăduriri, s. f. Acțiunea de a reîmpăduri și rezultatul ei. – V. reîmpăduri.
REÎMPĂDURÍ, reîmpăduresc, vb. IV. Tranz. A împăduri din nou, a planta din nou o pădure.
REÎMPĂDURÍRE, reîmpăduriri, s. f. Acțiunea de a reîmpăduri și rezultatul ei; replantare a unei păduri. Planul de reîmpădurire.
reîmpădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reîmpădurésc, imperf. 3 sg. reîmpădureá; conj. prez. 3 să reîmpădureáscă
reîmpăduríre s. f., g.-d. art. reîmpădurírii; pl. reîmpăduríri
reîmpădurí vb. împăduri
reîmpăduríre s. f. împădurire
A REÎMPĂDURÍ ~ésc tranz. A împăduri din nou. /re- + a împăduri

reîmpădurire dex

Intrare: reîmpăduri
reîmpăduri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: reîmpădurire
reîmpădurire substantiv feminin