renunțare definitie

2 intrări

24 definiții pentru renunțare

RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.
RENUNȚÁRE, renunțări, s. f. Acțiunea de a renunța și rezultatul ei. – V. renunța.
RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.
RENUNȚÁRE, renunțări, s. f. Acțiunea de a renunța și rezultatul ei. – V. renunța.
RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. (Adesea cu determinări introduse prin prep. «la») A părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva); a se lăsa de ceva, a înceta de a mai face ceva. Se gîndi o clipă să renunțe să se mai ducă în oraș. DUMITRIU, N. 105. Încercă să-și ia un aer melancolic, dar lucrul era așa de nepotrivit cu firea lui veselă, că renunță numaidecît. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. Trebuie să renunț cu totul la așa falnice năzuiri. ODOBESCU, S. III 13.
RENUNȚÁRE, renunțări, s. f. Faptul de a renunța; părăsire (a unui gînd, a unei activități etc.). S-a simțit stînjenit cînd ai dat cu ochii de el... și a avut un zîmbet de oboseală și renunțare. PAS, Z. I 305. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți. E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. EMINESCU, O. I 117.
renunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 renúnță
renunțáre s. f., g.-d. art. renunțắrii; pl. renunțắri
renunțá vb., ind. prez. 1 sg. renúnț, 3 sg. și pl. renúnță
renunțáre s. f., g.-d. art. renunțării; pl. renunțări
RENUNȚÁ vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dispensa. 5. a se priva, a-și refuza. (Nu ~ la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la fumat.)
RENUNȚÁRE s. v. cedare.
A renunța ≠ a accepta
Renunțare ≠ acceptare
RENUNȚÁ vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renúnț. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].
RENUNȚÁRE s.f. Acțiunea de a renunța și rezultatul ei; părăsire, abandonare. [< renunța].
RENUNȚA vb. intr. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bunăvoie ceva sau pe cineva). (< fr. renoncer, lat. renuntiare)
A RENUNȚÁ renúnț 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunțat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. ~ la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuința. ~ la fumat. /
renunțà v. 1. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bună voie): a renunța la plăceri; 2. a se lepăda: a renunța la o succesiune.
renunțare f. acțiunea de a renunța și actul prin care se renunță: e’ntunecoasa renunțare, umbra dulcilor dorinți EM.
*renúnț, a v. intr. (lat. renuntiare; fr. renoncer. V. a-nunț). Mă las de, mă dezist, mă retrag din saŭ de la: a renunța la plecare, la o moștenire, la petrecerĭ, la lume.
RENUNȚA vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. a abandona. (A ~ la dispută.) 3. a ceda, (fig.) a capitula. (A ~, n-a mai continuat discuția.) 4. a se dispensa, a se lipsi. (A ~ la serviciile lui.) 5. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la tutun.)
RENUNȚARE s. cedare, (fig.) capitulare. (O ~ deliberată.)
RENUNȚARE. Subst. Renunțare, încetare, abandonare, abandon, retragere, părăsire; omitere, omisiune, neglijare. Resemnare, resignare (înv.), împăcare; cedare, concesie, compromis. Predare, capitulare; dezertare, fugă. Renegare, dezicere, retractare, lepădare (pop.). Dezbărare, dezvăț, dezobișnuire. Înapoiere, restituire, restituție, retrocedare; retrocesiune. Adj. Resemnat, resignat (rar), împăcat, concesiv. Părăsit, neglijat, omis. Retrocedant. Vb. A renunța, a înceta, a o lăsa baltă, a o lăsa moartă-n păpușoi, a se lăsa păgubaș, a-și lua gîndul (nădejdea) de la ceva, a-și pune pofta în cui, a abandona; a se retrage, a da înapoi, a bate în retragere, a se da deoparte, a se da în lături, a ieși din joc, a părăsi; a lăsa la o parte; a omite, a neglija. A se resemna, a se resigna (înv.), a se împăca (cu o situație). A ceda, a face concesii, a ajunge la un compromis. A renunța la luptă, a se preda, a depune armele, a capitula; a dezerta, a fugi, a da bir cu fugiții. A renega, a se dezice, a retracta, a se lepăda (pop.). A se dezbăra, a se dezvăța, a se dezobișnui. A înapoia, a restitui, a da înapoi (îndărăt), a retroceda. V. anulare, dispariție, fugă, negare.

renunțare dex

Intrare: renunța
renunța verb grupa I conjugarea I
Intrare: renunțare
renunțare substantiv feminin