Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru recurgere

REC├ÜRGE, rec├║rg, vb. III. Intranz. (Urmat de determin─âri introduse prin prep. ÔÇ×laÔÇŁ) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. ÔÇô Pref. re- + curge (dup─â fr. recourir).
REC├ÜRGERE s. f. Ac╚Ťiunea de a recurge ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. recurge.
REC├ÜRGE, rec├║rg, vb. III. Intranz. (Urmat de determin─âri introduse prin prep. ÔÇ×laÔÇŁ) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. ÔÇô Re1- + curge (dup─â fr. recourir).
REC├ÜRGERE s. f. Ac╚Ťiunea de a recurge ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. recurge.
REC├ÜRGE, rec├║rg, vb. III. Intranz. (Urmat de determin─âri introduse prin prep. ┬źla┬╗) A apela la cineva sau la ceva, a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor, sprijin sau refugiu; a folosi. Se ├«mpac─â ╚Öi el destul de greu cu ╚Öcoala, r─âm├«n├«nd repetent ╚Öi recurg├«nd probabil la examene particulare. C─éLINESCU, E. 32. Cu tot regretul, trebuie s─â recurg la dumneata. SEBASTIAN, T. 104.
REC├ÜRGERE s. f. Ac╚Ťiunea de a recurge; adresare, referire.
rec├║rge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rec├║rge; ger. recurgß║ąnd; part. rec├║rs
rec├║rgere s. f., g.-d. art. rec├║rgerii
rec├║rge vb. curge
rec├║rgere s. f., g.-d. art. rec├║rgerii
RECÚRGE vb. 1. v. folosi. 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)
RECÚRGERE s. apelare, recurs, solicitare. (~ la ajutorul lui.)
RECÚRGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recúrg. / după fr. recourir].
REC├ÜRGERE s.f. Ac╚Ťiunea de a recurge ╚Öi rezultatul ei; recurs (2). [< recurge].
RECÚRGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir)
A REC├ÜRGE rec├║rg intranz. 1) A se adresa pentru sus╚Ťinere; a face apel pentru a cere ajutor; a apela. 2) A se servi ├«n anumite circumstan╚Ťe; a se folosi pentru a ob╚Ťine ceva; a apela. ~ la for╚Ť─â. /re- + a curge
recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la.
2) *rec├║rg, -c├║rs, a -c├║rge v. intr. (d. re- ╚Öi curg, dup─â lat. rec├║rrere ╚Öi fr. recourir). M─â adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (m─â adresez): a recurge la curtea de casa╚Ťiune.
RECURGE vb. 1. a (se) folosi, a ├«ntrebuin╚Ťa, s se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (├«nv. ╚Öi pop.) a prinde, (reg.) a vesteg─âlui. (Nu vrea s─â ~ la mijloace dure.) 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)
RECURGERE s. apelare, recurs, solicitare. (~ la ajutorul lui.)

Recurgere dex online | sinonim

Recurgere definitie

Intrare: recurge
recurge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: recurgere
recurgere substantiv feminin