RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Pref. re- + curge (după fr. recourir).

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Re¹- + curge (după fr. recourir).

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A apela la cineva sau la ceva, a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor, sprijin sau refugiu; a folosi. Se împacă și el destul de greu cu școala, rămînînd repetent și recurgînd probabil la examene particulare. CĂLINESCU, E. 32. Cu tot regretul, trebuie să recurg la dumneata. SEBASTIAN, T. 104.

recúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. recúrge; ger. recurgấnd; part. recúrs

recúrge vb. curge

RECÚRGE vb. 1. v. folosi. 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)

RECÚRGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recúrg. / după fr. recourir].

RECÚRGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir)

A RECÚRGE recúrg intranz. 1) A se adresa pentru susținere; a face apel pentru a cere ajutor; a apela. 2) A se servi în anumite circumstanțe; a se folosi pentru a obține ceva; a apela. ~ la forță. /re- + a curge

recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la.

2) *recúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. re- și curg, după lat. recúrrere și fr. recourir). Mă adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (mă adresez): a recurge la curtea de casațiune.

RECURGE vb. 1. a (se) folosi, a întrebuința, s se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Nu vrea să ~ la mijloace dure.) 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)