RĂZBÍCI1, răzbice, s. n. (Reg.) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. – Răzbi + suf. -ici.

RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.

RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găuri, a perfora. Am răzbicit lemnul cu sfredelul. La CADE. ♦ Absol. A scoate (ceva) bătînd. Cînd vrei să scoți un cui de lemn înțepenit într-o gaură, atunci faci un alt cui mai subțire puțin... și cu el răzbicești, dai în el, ca să scoți pe cel înțepenit. I. CR. VI 153.

răzbíci s. n., pl. răzbíce

răzbicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răzbiceáscă

RĂZBÍCI s. v. retevei, scurtătură.

RĂZBICÍ vb. v. găuri, perfora, scobi, sfredeli, străpunge.

răzbícĭ n., pl. e (d. răzbesc). Olt. Priboĭ, cuĭ de oțel cu care se găuresc cercurile, se împing afară cuĭele bătute ș. a. Varga pușcociĭ.