PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. – Din fr. proroger, lat. prorogare.

PROROGÁRE, prorogări, s. f. Acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogație. ♦ Act prin care se amână sau se suspendă activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative etc. ♦ Extindere a competenței unui organ de jurisdicție. – V. proroga.

PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. – Din fr. proroger, lat. prorogare.

PROROGÁRE, prorogări, s. f. Acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogație. ♦ Act prin care se amână sau se suspendă activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative etc. ♦ Extindere a competenței unui organ de jurisdicție. – V. proroga.

PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amîna pentru o dată ulterioară, a prelungi activitatea unui corp constituit, în special ședințele, lucrările unei adunări legislative. (Refl. pas.) E rău numai că dieta s-a prorogat pînă la 2 iulie. GHICA, A. 278.

PROROGÁRE, prorogări, s. f. Faptul de a proroga; amînare a termenului fixat de legi sau regulamente pentru începerea unei activități. Prorogarea parlamentului.

prorogá (a ~) vb., ind. prez. 3 prorógă; conj. prez. 3 să proróge

prorogáre s. f., g.-d. art. prorogắrii; pl. prorogắri

prorogá vb., ind. prez. 1 sg. proróg, 3 sg. și pl. prorógă; conj. prez. 3 sg. și pl. proróge

prorogáre s. f., g.-d. art. prorogării; pl. prorogări

PROROGÁRE s. (JUR.) prorogație. (~ unui termen scadent.)

PROROGÁ vb. I. tr. A prelungi timpul care fusese fixat pentru ceva; (spec.) a amâna, a suspenda ședințele unei adunări legiuitoare pentru un anumit timp. [P.i. proróg. / < lat. prorogare, cf. fr. proroger].

PROROGÁRE s.f. Acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogație. [< proroga].

PROROGÁ vb. tr. (despre adunări legislative) a amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară, a prelungi în timp (un tratat); (p. ext.) a amâna. (< fr. proroger, lat. prorogare)

PROROGÁRE s. f. 1. acțiunea de a proroga; prorogație. 2. extindere a competenței unui organ de jurisdicție în temeiul unei dispoziții normative. (< proroga)

A PROROGÁ proróg tranz. 1) (ședințe sau adunări ale forurilor superioare sau legislative cu date fixate prin lege) A amâna pentru o dată ulterioară. 2) (termene) A face să dureze mai mult decât este prevăzut de lege. /<fr. proroger, lat. prorogare

PROROGÁRE ~ări f. 1) v. A PROROGA. 2) Depășire a competenței unui organ de jurisdicție. 3) Act prin care se amână o ședință sau o adunare legislativă. /v. a proroga

prorogà v. Jur. a amâna.

*proróg, a -á v. tr. (lat. prórogo, -áre. – Se conjugă ca ab-rog). Prelungesc în timp (o sesiune, un examin, un congediŭ).

*prorogațiúne f. lat. prorogátio, -ónis. V. rugăcĭune). Acțiunea de a proroga. – Și -áție, dar ob. -áre.

PROROGARE s. (JUR.) prorogație. (~ unui termen scadent.)