pompa definitie

2 intrări

39 definiții pentru pompa

POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper.
PÓMPĂ1, pompe, s. f. Mașină de forță sau aparat compus de obicei dintr-un cilindru cu piston, manevrat cu mâna sau acționat mecanic, folosit pentru a deplasa sau a comprima un fluid. ◊ Pompă de incendiu = pompă1 cu care se aruncă apă la distanță pentru a stinge incendiile. ♦ Spec. (De obicei cu determinarea „de apă”) Aparat de pompare adaptat mai ales la puțuri; p. ext. cișmea din care apa curge prin apăsare pe un mâner legat la rândul său de un aparat de pompare. – Din fr. pompe.
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor; servicii funerare. – Din lat. pompa, fr. pompe.
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A împinge sau a aspira un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper.
PÓMPĂ1, pompe, s. f. Mașină de forță sau aparat compus de obicei dintr-un cilindru cu piston, manevrat cu mâna sau acționat mecanic, folosit pentru a deplasa sau a comprima un fluid. ◊ Pompă de incendiu = pompă1 cu care se aruncă apă la distanță pentru a stinge incendiile. ♦ Spec. (De obicei cu determinarea „de apă”) Aparat de pompare adaptat mai ales la puțuri; p. ext. cișmea din care apa curge prin apăsare pe un mâner legat la rândul său de un aparat de pompare. – Din fr. pompe.
PÓMPĂ2, pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și cu efectuarea înmormântărilor. – Din lat. pompa, fr. pompe.
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid prin respingerea sau aspirarea lui cu ajutorul unei pompe. Nenorociții... marinari trebuie să pompeze ziua și noaptea apa care se furișează printre încheieturi. BART, S. M. 49. ◊ (Prin analogie) Inima pompează sîngele în artere. ◊ Fig. Aci el nu însemna nimic pentru nimeni: un trecător, o cifră; după dînsul venea altul, înaintea lui trecea altul, lîngă el alții, mereu alții... Mulțime pompată dintr-un izvor nesăcătuit. C. PETRESCU, O. P. I 18. ◊ Expr. (Familiar) A pompa (de undeva) bani = a stoarce (de undeva) bani fără încetare.
PÓMPĂ1, pompe, s. f. Aparat compus dintr-un cilindru cu piston, manevrat cu mîna sau mecanic, folosit pentru a deplasa un fluid dintr-un spațiu în altul. Pompele de țiței lucrau singure, automat, invizibil. DUMITRIU, P. F. 69. Să punem pompă ca să facem irigație. SADOVEANU, P. M. 134. Corăbierii, pogorîndu-se îndată în fundul corăbiei, au început a scoate apa cu pompe. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Pompă aspiratoare v. aspirator2. Pompă aspiratoare-respingătoare v. respingător. Pompă pneumatică v. pneumatic. Pompă de incendiu = pompă cu care se aruncă apă la distanță, spre a stinge incendiile, v. tulumbă. ♦ Aparat de pompare adaptat la puțuri; cișmea. De afară se auzi șiroind robinetul pompei din curte și cum Bedros sufla împroșcînd apa. DUMITRIU, N. 261. La pompa de apă, pînă la zece metri în jur, erau băltoace mari. MIHALE, O. 14 Se rezemase de zidul pompei cu apă și se uita în gol, fără clipire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 349.
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suităçortegiu (sărbătoresc); p. ext. fast, lux, strălucire, splendoare. învingătorul Rareș intră cu mare pompă în Suceava. GANE, N. II 88. Bătrînul a plîns și apoi l-a îngropat cu toată pompa cuvenită într-un cimitir din Craiova. ANGHEL, PR. 129. împrotiva obiceiului său, Lăpușneanul în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească. NEGRUZZI, S. I 148. Junele nostru-mpărat Vrînd să plece-n vînă- toare Cu tineri, cu pompă mare, S-a sculat, s-a gătit bine, S-a armat cum se cuvine. TEODORESCU, P. P. 170. ♦ (Neobișnuit) înfățișare sărbătorească. Ființa funcționarilor civili și militari, toți inmundirați, da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. 2. (În expr.) Pompe funebre = serviciu însărcinat cu pregătirea și efectuarea înmormîntărilor.
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pómpă s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pompá vb., ind. prez. 1 sg. pompéz, 3 sg. și pl. pompeáză
pómpă (aparat) s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pómpă (alai, fast) s. f. (pl. pómpe în expr. ~ funebre)
PÓMPĂ s. (TEHN.) (Ban.) smârc, (înv.) tulumbă. (~ de apă.)
PÓMPĂ s. 1. v. fast. 2. bogăție, fast, lux, splendoare, strălucire. (~ ceremoniei.) 3. alai, fast, (înv.) parisie, politie, vâlvă. (A fost primit cu mare ~.) 4. paradă, (înv.) fală. (A intrat cu ~ în oraș.) 5. ceremonie, cinste, fast, paradă, solemnitate. (~ de care s-a bucurat.)
POMPÁ vb. I. tr. 1. A împinge, a aspira un fluid cu o pompă. 2. (Fam.) A presa, a stărui mult pe lângă cineva; a interveni cu putere. [< fr. pomper, it. pompare].
PÓMPĂ1 s.f. Aparat cu care se poate extrage un fluid dintr-un loc pentru a-l deșerta în alt loc. ♦ Cișmea din care se scoate apa prin pompare. [< fr. pompe, it. pompa].
PÓMPĂ2 s.f. 1. Lux, fast, strălucire; alai, suită sărbătorească. 2. Pompe funebre = serviciu care se ocupă cu efectuarea înmormântărilor. [Cf. fr. pompe, lat. pompa].
POMPÁ vb. tr. 1. a împinge, a aspira un fluid cu o pompă. 2. (fam.) a presa, a stărui mult pe lângă cineva; a interveni cu putere. (< fr. pomper)
PÓMPĂ1 s. f. 1. mașină de forță, agregat la deplasarea unui fluid dintr-un anumit spațiu într-altul. 2. cișmea din care se scoate apa din pompare. (< fr. pompe)
PÓMPĂ2 s. f. 1. fast, strălucire, splendoare; alai, suită, cortegiu. 2. ~e funebre = serviciu care se ocupă cu efectuarea înmormântărilor. (< fr. pompe, lat. pompa)
pómpă (pómpe), s. f.1. Lux, fast. – 2. Cișmea. Fr. pompe și cu primul sens, din lat. pompa (sec. XVIII). – Der. pompier, s. m. (tulumbaș), din fr. pompier; pompos, adj., din fr. pompeux.
A POMPÁ ~éz tranz. (lichide sau gaze) A deplasa (înăuntru sau dinăuntru) cu ajutorul unei pompe; a refula. /<fr. pomper
PÓMPĂ1 ~e f. Instrument sau mecanism care servește la deplasarea (înăuntru sau dinăuntru) a unui fluid. ◊ ~ de incendiu instalație pentru stingerea incendiilor cu apă. ~ de vid aparat pentru evacuarea gazelor sau aburilor dintr-un spațiu închis (cu scopul de a obține vid). /<fr. pompe
PÓMPĂ2 ~e f. 1) Paradă plină de fast într-o ceremonie. ◊ ~e funerale serviciu care se ocupă cu organizarea înmormântărilor. 2) Frumusețe plină de strălucire; splendoare; fast. /<lat. pompa, fr. pompe
pompà v. a manevra o pompă.
pompă f. 1. tulumbă, mașină de ridicat apa, pusă în mișcare cu brațul ori cu aburi; 2. (de incendii), aparat ce servă a arunca apă asupra unui edificiu incendiat.
pompă f. 1. preparative mărețe, luxoase: pompa unei ceremonii; 2. fig. nobleță, măreție: pompa stilului; 3. pl. vanități, plăceri: a renunța la pompele lumești; pompe funebre, administrațiune ce se însărcinează cu înmormântările în orașele cele mari.
1) *pómpă f., pl. e (lat. pompa, d. vgr. pompé, escortă, alaĭ, paradă, d. pémpo, întovărășesc). Mare ceremonie, preparative solemne: pompa uneĭ inaugurărĭ. Fig. Pompa stiluluĭ. Pompă funebră, preparativele înmormîntăriĭ. Decorator de pompe funebre, dricar, patașcar. – L. V. pombă (după ngr.).
2) *pómpă f., pl. e (fr. pompe, poate d. pompă 1, adică „trimetere”). Mașină care suge apă dintr’un loc și o împinge în alt loc (V. tulumbă). – Orĭ-ce pompă se compune cel puțin dintr’un cilindru gol saŭ corp de pompă și un piston care se mișcă în acest cilindru. Pompele-s de treĭ felurĭ: 1. aspirante saŭ aspiratoare, adică acelea care trag apa în cilindru, o trec pin supapa pistonuluĭ și o aruncă afară; 2. respingătoare, adică acelea la care corpu de pompă se cufundă în apă, care intră în cilindru pin supapa pistonuluĭ și e împinsă într’o țeavă laterală, de unde curge maĭ departe; 3. aspiratoare și respingătoare, adică acelea care întîĭ sug apa deschizînd o supapă, apoĭ o resping închizînd această supapă și deschizînd alta pin care apa intră într’o țeavă laterală, de unde curge maĭ departe. Pompă pneŭmatică, mică pompă aspiratoare și respingătoare cu care se unflă caucĭucurile roatelor vehiculelor. Pompă de incendiŭ, pompă aspiratoare și respingătoare care poate arunca apă fără întrerupere și care se poate mișca cu mînile, cu abur saŭ cu electricitate.
*pompéz v. tr. (fr. pomper). Trag apă (saŭ alt lichid) cu pompa. Fig. Iron. Sug, ĭaŭ, scot: acest plagiator pompează din autoriĭ străinĭ, a pompa aur din băncĭ.
POMPĂ s. (TEHN.) (Ban.) smîrc, (înv.) tulumbă. (~ de apă.)
POMPĂ s. 1. fast, lux, măreție, somptuozitate, splendoare, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 2. bogăție, fast, lux, splendoare, strălucire. (~ ceremoniei.) 3. alai, fast, (înv.) parisie, politie, vîlvă. (A fost primit cu mare ~.) 4. paradă, (înv.) fală. (A intrat cu ~ în oraș.) 5. ceremonie, cinste, fast, paradă, solemnitate. (~ de care s-a bucurat.)
PÓMPĂ1 (< fr.; cuv. olandez) s. f. Mașină de forță generatoare sau aparat care servește la deplasarea sau/și comprimarea unui fluid. După natura fluidului se deosebesc: p. hidraulice și p. pneumatice. P. hidraulice deplasează lichidele prin aspirație, în general, de la un nivel inferior și le refulează la un nivel superior. Ele pot fi cu piston, cu rotor, cu membrană, cui palete etc. P. pneumatice deplasează gazele sau/și le comprimă într-un spațiu închis (compresor) sau le aspiră dintr-un spațiu închis (ex. p. de vid). ◊ P. de adâncime = a) p. cu unul sau mai multe rotoare folosită la pomparea apei din puțuri adânci (ex. p. submersibilă care se introduce sub pânza de apă); b) p. cu piston introdusă în gaura de sondă sub nivelul lichidului, folosită la pomparea țițeiului (când presiunea stratului este insuficientă pentru a asigura ridicarea țițeiului la suprafață). ◊ P. de injecție = p. cu piston folosită la motoarele cu ardere internă (în special la motoarele Diesel), pentru introducerea sub presiune a combustibilului în cilindrii motorului. P. de i. folosite la automobilele moderne realizează presiuni de peste 2.000 atm. (2 x 108 Pascali) li, comandate de un calculator, efectuează până la 5 injecții la fiecare cursă a pistonului. ◊ P. de vid = p. destinată producerii, într-un spațiu închis, a unei presiuni inferioare presiunii atmosferice. Pot fi p. mecanice (cu rotor, cu palete etc.) sau p. de difuzie (bazate pe difuzia într-o vană de vapori a moleculelor gazului din recipientul vidat), p. cu getter, care pot realiza presiuni de până la 10-{10} mm Hg (1,3332 x 10-8 Pascali) etc.
PÓMPĂ2 (< fr., lat.; {s} gr. pompe „cortegiu, alai”) s. f. Suită sărbătorească, cortegiu, alai; p. ext. lux, fast, strălucire. ◊ Pompe funebre = serviciu, întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor.
a nu-i (mai trage) pompa expr. (er.d. bărbați) a deveni impotent.
pompa, pompez v. t. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
pompă, pompe s. f. 1. (friz.) pulverizator. 2. (er.) penis.

pompa dex

Intrare: pompă
pompă substantiv feminin
Intrare: pompa
pompa verb grupa I conjugarea a II-a