otrăvit definitie

24 definiții pentru otrăvit

OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
OTRĂVÍT1 s. n. (Rar) Otrăvire. – V. otrăvi.
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
OTRĂVÍT1 s. n. (Rar) Otrăvire. – V. otrăvi.
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A intoxica sau a omorî (pe cineva) cu otravă (1). În loc să dea pămîntul la norod, îl ține el tot. pentru ca să nu se puie rău cu boierii, de frică să nu-l otrăvească. SP. POPESCU, M. G. 73. ◊ Refl. Ce este? l-am întrebat. Nimic.. o femeie s-a otrăvit. NEGRUZZI, S. I 53. Marele vizir Assan- pașa, desperat că nu a primit încă poruncă să facă pace, se otrăvește singur. BĂLCESCU, O. I 91. ◊ A pune otravă (în apă, alimente etc.). 2. Fig. A supăra, a amărî, a necăji (extrem de mult), a învenina. Se silea să nu se mai gîndească la ce-a pățit și totuși mintea îi era otrăvită numai de ocară. REBREANU, I. 35. Lipsești din ochii mei să nu te văd... că-mi otrăvești zilele! ALECSANDRI, T. I 50. 3. Fig. A corupe, a perverti; a exercita o influență vătămătoare. In loc să fiți luminătorii poporului, îi otrăviți sufletul. REBREANU, R. I 296.
OTRĂVÍT1 s. n. (Rar) Otrăvire. De vă temeți de vrun otrăvit Lăsați c-om lua noi mai întîi. SEVASTOS, N. 347
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. Căruia i s-a dat otravă, intoxicat sau omorît cu otravă. (Substantivat) Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. 2. Care conține otravă, în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. Nu cumva... să te ițești ta dînsul, că are un ochi otrăvit. CREANGĂ, P. 225. Te calc în picioare Ca pe-un șarpe otrăvit. ALECSANDRI, P. P. 260. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Și-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. Voi, al căror corp e putred și suflarea otrăvită, Ascultare mie-mi dați! BOLINTINEANU, O. 123. ♦ Fig. Dăunător, vătămător; dușmănos. Negurile otrăvite ale fascismului vor fi risipite. SAHIA, U.R.S.S. 165. 3. Fig. Supărat, amărît, necăjit tare, înveninat. Mă uitam cu suflet otrăvit la omul acela. SADOVEANU, O. VII 367. Își mușcă buzele cărnoase și dădu din cap otrăvit. CAMIL PETRESCU, O. II 130.
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvít (o-tră-) s. n.
otrăví vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. otrăveáscă
otrăvít s. n. (sil. -tri-)
OTRĂVÍ vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
OTRĂVÍT s. intoxicare, intoxicație, otrăvire.
OTRĂVÍT adj. 1. înveninat, (înv. și reg.) topsicat. (Om ~ în urma mușcăturii unui șarpe.) 2. intoxicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)
A OTRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanțe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ◊ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influențe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
A SE OTRĂVÍ mă ~ésc intranz. fam. A-și supune (involuntar) organismul acțiunii unei intoxicații; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
otrăvì v. 1. a da sau a lua otravă; 2. fig. a amărî.
otrăvésc v. tr. (vsl. o-traviti, d. otruti-otrovon, a otrăvi, [sŭ-] truti, a nimici; rus. otravitĭ. V. otravă, istrăvesc). Înveninez, atac pin otravă: opiu otrăvește organizmu. Fig. Amărăsc, întristez. V. refl. Înghit otravă.
OTRĂVI vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
OTRĂVIT s. intoxicare, intoxicație, otrăvire.
OTRĂVIT adj. 1. înveninat, (înv. și reg.) topsicat. (Om ~ în urma mușcăturii unui șarpe.) 2. intoxicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)
a otrăvi viața / zilele (cuiva) expr. a pricinui (cuiva) încontinuu necazuri, supărări etc.

otrăvit dex

Intrare: otrăvi
otrăvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -tră-
Intrare: otrăvit (adj.)
otrăvit 1 adj. adjectiv
  • silabisire: o-tră-vit
Intrare: otrăvit (s.n.)
otrăvit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
  • silabisire: o-tră-vit