NOVÍCE, novici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care abia a început să învețe ceva sau care a început de curând să activeze într-un domeniu; începător. 2. Adj. Care nu are experiența vieții. 3. S. m. și f. Persoană care a intrat de curând într-o mănăstire și are de făcut un stagiu până la călugărie. 4. S. m. și f. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice.

NOVÍCE, novici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care abia a început să învețe ceva sau care a început de curând să activeze într-un domeniu; începător. ♦ (Adjectival) Care nu are experiența vieții. 2. Persoană care a intrat de curând într-o mănăstire și are de făcut un stagiu până la călugărie. 3. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice.

NOVÍCE, novici, -e, s. m. și f. 1. Persoană care abia a început să învețe ceva; începător. V. ucenic, neofit. Ca toți novicii la comandă, căpitanul dă ordine complete. CAMIL PETRESCU, U. N. 317. Cîrmaciul oftează, Matrozii melancolic cîntă... Novicii în port se coboară, Spre rîs și petrecere zboară. MACEDONSKI, O. I 153. ♦ (Adjectival) Cu suflet curat, nevinovat, candid, inocent. După aceasta, veni una, încă copilă, încă novice: timidă și sperioasă. BOLINTINEANU, O. 391. 2. Persoană care a intrat într-o mănăstire și are de făcut un stagiu pînă la călugărire.

!novíce adj. m., s. m., pl. novíci; adj. f., s. f. sg. și pl. novíce

novíce s. f., g.-d. art. novícei; pl. novíce

novíce s. m., pl. novíci

NOVÍCE s. v. debutant, începător.

Novice ≠ veteran

NOVÍCE s.m. și f. 1. Persoană intrată de curând într-o mănăstire spre a se călugări. 2. Începător neexperimentat (într-o profesiune, într-un meșteșug etc.). [Cf. fr. novice, it. novizio, lat. novicius].

NOVÍCE s. m. f. 1. cel intrat de curând într-o mănăstire spre a se călugări. 2. începător într-un domeniu oarecare. (< fr. novice, lat. novicius)

NOVÍCE ~e (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face primii pași într-un domeniu de activitate; începător; debutant. /<fr. novice, lat. novicius

novice m. 1. cel ce a intrat de curând într’o mânăstire; 2. ucenic de matelot. ║ a. care e puțin exersat: orator novice.

* novíce adj., pl. tot așa (fr. novice, d. lat. novicius, d. nouvus, noŭ. P. formă. cp. cu factice). Începător, fără exercițiŭ, fără îndemînare: orator novice. Călugăr de curînd intrat într’o mînăstire catolică. Subst. Un novice.

novice s. v. DEBUTANT. ÎNCEPĂTOR.