* novíce adj., pl. tot așa (fr. novice, d. lat. novicius, d. nouvus, noŭ. P. formă. cp. cu factice). Începător, fără exercițiŭ, fără îndemînare: orator novice. Călugăr de curînd intrat într’o mînăstire catolică. Subst. Un novice.