MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător.

MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător.

MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. Care mustră; dojenitor. Domnul gras vorbește pe un ton rece, mustrător. SAHIA, N. 98. Din ușa tinzii s-auzi un glas Mustrător dar dulce. COȘBUC, P. I 254. ◊ (Adverbial) De ce se uită așa de mustrător la dînsul? DELAVRANCEA, la TDRG.

mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre

mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre

MUSTRĂTÓR adj. v. dojenitor.

MUSTRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care mustră; care exprimă o mustrare; dojenitor. Privire ~oare. Ton ~. /a mustra + suf. ~ător

MUSTRĂTOR adj. dojenitor. (Cuvinte ~.)