MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. Care mustră; dojenitor. Domnul gras vorbește pe un ton rece, mustrător. SAHIA, N. 98. Din ușa tinzii s-auzi un glas Mustrător dar dulce. COȘBUC, P. I 254. ◊ (Adverbial) De ce se uită așa de mustrător la dînsul? DELAVRANCEA, la TDRG.