MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.

MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg.

MURG1 s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.

MURG2, -Ă, murgi, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg.

MURG1, murguri, s. n. (Învechit și popular) Amurg. într-o zi în murgul serii fata așteptînd după obicei pe frate-său... vede înainte-i o păsărică. POPESCU, B. III 118. Murgul serei începe a se destinde treptat preste pustii. ODOBESCU, S. III 17. Duminică...în murgul serii, năpădește peste avangarda vrăjmașului. BĂLCESCU, O. II 49.

MURG2, -Ă, murgi, adj. (Despre cai, mai rar, despre alte animale sau despre obiecte) De culoare închisă, castaniu-închis, brun. Cei doi cai... erau murgi. SADOVEANU, O. L. 16. [Cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III 42. ♦ (Substantivat) Cal cu părul de această culoare; p. ext. orice cal. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. în urma lor venea călare pe un murg buiestraș Vasile, feciorul. SLAVICI, N. I 92. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde v. iarbă. ◊ (Substantivat, f., în expr.) A intrat murga în sat = s-a înserat, s-a făcut întuneric.

murg1 (despre cai) adj. m., s. m., pl. murgi; adj. f., s. f. múrgă, pl. múrge

murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri

murg (amurg) s. n., pl. múrguri

murg (despre cai) adj. m., s. m., pl. murgi; f. sg. múrgă, pl. múrge

MURG s. v. amurg, apus, asfințit, înserare, seară.

murg (múrgă), adj. – 1. (Cal sau bou) brun. – 2. Negru, negricios. – 3. (S. m.) Cal brun. – 4. (S. m.) Cal în general. – 5. (S. n.) Crepuscul, apus, auroră. – Mr. murgu, megl. murg. Origine necunoscută. E unul dintre cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Pare să coincidă cu sl. (bg., rus.) mrakŭ „întunecime”, bg., sb., cr., ceh. mrak „apus”, pol. mrok „obscuritate”, rus. morok „obscuritate”, bg. murg(av) „brun”, sb., cr. murgast „brun”, rus. muryi „brun”, ceh. moura „vacă brună” (cf. Berneker, II, 78; după Vasmer, II, 175 -g final se poate explica prin intermediul sl., dar explicația lui pare insuficientă pentru rom.). Istoria cuvintelor sl. nu este clară. Un etimon sl. pentru rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 206; Conev 97; Cortés 125) este greu de admis din punct de vedere fonetic. Gr. *μουριϰος, „ca mura” (Diculescu, Elementele, 457), direct sau prin lat. *moricus, în loc de morulus (Weigand, Jb., XII, 103; Pascu, I, 121; Pascu, Arch. Rom., VI, 224; Pascu, Beiträge, 8; cf. REW 433) este improbabilă, deoarece în astfel de cazuri i aton se reduce de obicei în rom., cf. limpede, muced etc.; de asemenea, pare mai puțin probabilă der. din gr. μόριϰος „maur” (Roesler 573). Nu convinge mai mult der. din gr. ἀμόργη „resturi de măslină”, direct (Meyer 292); nici prin mijlocirea lat. amurca (Capidan, Raporturile, 478; cf. Philippide, II, 631), nu este mai convingătoare. În sfîrșit, nu a fost acceptată explicația care se bazează pe gr. ἀμολγός „timpul mulsului” (Philippide, Principii, 141; Diculescu, Elementele, 447; cf. Tiktin). Relația cu alb. muk, murgu „brun”, muk, mugu „crepuscul” mugetë, „asfințit” este evidentă, cf. Philippide, II, 725 și Rosetti, II, 119; dar cuvîntul alb., greșit explicat (după Treimer, Mitt. Wien., 375, dintr-o rădăcină care ar însemna „strălucitor, luminos”) ar putea proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 478). În fine, E. Lange-Kowal, Rum. murg und amurg, zwei Zeugen des illyro-thrako-dakorum. Uebereinanderleben, în Sprachkunde, 1941, nr. 6, p. 9-11, crede că-i vorba de un cuvînt autohton. Deși indiciile sînt insuficiente pentru a fi posibil să se ajungă la concluzii definitive, pare că originea ereditară este mai probabilă decît un împrumut din sl. sau din alb. Prezența lui amurg, cu a- protetic care apare de obicei numai în elemente lat. (cf. acasă, afund, aminte etc.) pare să pledeze în favoarea acestei ipoteze. Der. amurg (mr. amurziș, amurzită), s. n. (crepuscul, apus), cu a- protetic, fiind la început un adv.; amurgi (var. murgi), vb. (a se întuneca, a se înnopta); murgă, s. f. (noapte, întuneric; iapă brună; varietate de pere); murgan, s. m. (nume de bou); murgană, s. f. (nume de vacă); murgilă, s. m. (nume de bou); Murgilă, s. f. (personaj din mitologia populară care personifică noaptea); murgit, s. n. (crepuscul); înmurgi, vb. (a se înnopta). – Deși legătura cuvintelor aici prezentate este greu de stabilit, este de presupus că mag. murga provine din rom. (Edelspacher 19); și probabil și bg. murg(a) (Capidan, Raporturile, 210); sb., cr. murgast „murg” (în opoziție cu sb. mrk(lo)mrkov „murg”, și mrgodan, mrgodno „întunecat”, care pare să provină din sl. mrkŭ, cf. Vasmer, II, 177), alb. murk, murgu, ngr. μοῦργος (Murnu, Lehnw., 32), ngr. μουρϰίζει „a înnopta” și μούρϰισμα „crepuscul” (după Meyer, Neugr. St., II, 42, aceste cuvinte provin din sl.).

MURG ~gă (~gi) și substantival (despre cai) Care are părul de culoare castanie-închisă. /cf. alb. murg

murg a. negru bătând în roșu (despre vite și cai). [Albanez MURK]. ║ m. cal cu părul castaniu. ║ n. amurg: sbieretul vitelor în murgul serei BĂLC.

amúrg și (rar) murg n., pl. urĭ (sl. *morkŭ, vsl. mrakŭ, întuneric; bg. súmrak, amurg, rus. mórok și moróka, negură deasă, dial. súmorok, amurg. V. promoroacă). Timpu de la apusu soareluĭ. La amurg, în amurg, spre seară, pe înserate. Din capu murguluĭ (N. Pl. Ceaur, 19), cum (îndată ce) începe amurgu.

1) murg, V. amurg.

2) murg, -ă adj. (cp. cu lat. mauricus, máŭric, al Maurilor, al Marocanilor, popor cu pelea întunecată, d. vgr. maŭros, ngr. mávros, negru; it. sp. Moro, Maur [REW. 5438]. D. rom. vine ngr. Epir múrgkos, alb. murk, art. murgu; sîrb. murgast, bg. múrg [av], rus. murúgiĭ, murg). Între roĭb și negru: cal murg, ĭapă murgă. Subst. Un murg. Paște, murgule, ĭarbă verde (Iron.), mîngîĭe-te c’o nădejde zădarnică! V. costișă.

murg s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. ÎNSERARE. SEARĂ.

EFTIMIE MURGU, com. în jud. Caraș-Severin; 1.967 loc. (1995). Expl. de azbest. Până în 1970 s-a numit Rudăria.

MURG adj. 1. – (Moț); – Ion, mold., 1491 (Glos); -u (Dm); -u, O. din Murgești (16 A I 336); cf. s. Murcești, 1473 (Giur 256) sub infl. alb. Murk (com. de Gh. Ivănescu). 2. Murgan fam., act. 3. Murgaș b. (16 B II 75) și s., olt. (Sur VI); -u m-te în Balcani; Murgășanu act. 4. Murguleț mold. (Dm; Băl II; Sd XXII); – Toader (Glos); -u, Al. (RI X 196). 5. Murgă f. (Ard II 255). 6. Marital: Murgoaia f. (16 B III 31). 7. Murgea b. (RI VIII 169; 16 B II 188; Șchei III; 17 B I 145) etc.; Murg/eni, -ești, -eanca ss; -escul (17 B III 618); -eanu. 8. + -ilă: Murgil/ă fam., act.; -ești s.; Murgeală, St. (17 B IV 509). 9. + -in: Murginul, M. (17 B I 199). 10. + -ociu: Murgociu (Dm); – frecv. mold. (Isp IV1); – Coste (Ștef); – Toflea (RI XI 260; 17 A IV 7); Murgucești s (Dm); Murgoceni s (Ștef).