2) murg, -ă adj. (cp. cu lat. mauricus, máŭric, al Maurilor, al Marocanilor, popor cu pelea întunecată, d. vgr. maŭros, ngr. mávros, negru; it. sp. Moro, Maur [REW. 5438]. D. rom. vine ngr. Epir múrgkos, alb. murk, art. murgu; sîrb. murgast, bg. múrg [av], rus. murúgiĭ, murg). Între roĭb și negru: cal murg, ĭapă murgă. Subst. Un murg. Paște, murgule, ĭarbă verde (Iron.), mîngîĭe-te c’o nădejde zădarnică! V. costișă.