MURG², -Ă, murgi, adj. (Despre cai, mai rar, despre alte animale sau despre obiecte) De culoare închisă, castaniu-închis, brun. Cei doi cai... erau murgi. SADOVEANU, O. L. 16. [Cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III 42. ♦ (Substantivat) Cal cu părul de această culoare; p. ext. orice cal. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. în urma lor venea călare pe un murg buiestraș Vasile, feciorul. SLAVICI, N. I 92. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde v. iarbă. ◊ (Substantivat, f., în expr.) A intrat murga în sat = s-a înserat, s-a făcut întuneric.