MONDÍR s. n. v. mundir.

MUNDÍR, mundire, s. n. (Înv.) Tunică sau, p. gener., uniformă (militară). [Var.: mondír s. n.] – Din rus. mundir, magh. mondúr, mundér.

MONDÍR s. n. v. mundir.

MUNDÍR, mundire, s. n. (Înv.) Tunică sau, p. gener., uniformă (militară). [Var.: mondír s. n.] – Din rus. mundir, magh. mondúr, mundér.

MONDÍR, mondire, s. n. (învechit) Tunică militară. Ceafa lată și dreaptă se răsfrîngea.. peste gulerul strîns al mondirului. DELAVRANCEA, S. 124. Ridic pe maiorul, îi deschei repede mondirul la gît și la piept. CARAGIALE, O. II 167. – Variantă: mundír s. n.

MUNDÍR s. n. v. mondir.

mundír (înv.) s. n., pl. mundíre

mundír s. n., pl. mundíre

mondír (-ruri), s. n. – Uniformă, haină militară. – Var. mundir. Fr. monture › germ. Montur, și de aici rus. mundir (Sanzewitsch 205; Tiktin; Bogrea, Dacor., I, 292; Vasmer, II, 173), cf. pol. mundur. – Der. înmundira, vb. (a se îmbrăca în uniformă).

MUNDÍR ~e n. înv. Tunică sau uniformă (militară). /<rus. mundir, ung. mondúr, mundér

mondir n. uniformă militărească: cosea galoanele la mondirul lui nea Chiriac CAR. [Rus. MUNDIRŬ, din nemț. MONTUR].

mondír și mundír n., pl. e (rus. mundir, d. germ. montur, uniformă, echipament; montieren, a echipa, care vine d. fr. monture, acțiunea de a monta. V. montură. P. term., cp. cu coviltir). Vechĭ. Uniformă militară, maĭ ales tunică.

mundír, V. mondir.

mondír, mondire, s.n. – (mil.) Manta soldățească: „Peste-o lună și mai bine / Pune-or mondiru pe mine” (Memoria, 2004-bis: 1307). – Din rus. mundir (MDA) < germ. Montur „uniformă, echipament” < fr. monture (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Bogrea, Vasmer, cf. DER).

mondír, -e, s.n. – (mil.) Manta soldățească: „Peste-o lună și mai bine / Pune-or mondiru pe mine” (Memoria 2004-bis: 1307). – Fr. monture > germ. Montur > rus. mundir (DER).