MONDÍR, mondire, s. n. (învechit) Tunică militară. Ceafa lată și dreaptă se răsfrîngea.. peste gulerul strîns al mondirului. DELAVRANCEA, S. 124. Ridic pe maiorul, îi deschei repede mondirul la gît și la piept. CARAGIALE, O. II 167. – Variantă: mundír s. n.