MLĂDIÁ, mlădiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) îndoi (ușor); a (se) legăna (ușor) într-o parte și în alta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) modula. Mlădiez vocea. 3. Refl. Fig. A se adapta unei situații, a deveni conciliant, maleabil; a se supune. [Pr.: -di-a. – Prez. ind. și: mlắdii] – Din mlădiu.

MLĂDIÉRE, mlădieri, s. f. Acțiunea de a (se) mlădia și rezultatul ei; mișcare mlădioasă. ♦ Însușirea de a fi mlădios, flexibil, elastic. [Pr.: -di-e-] – V. mlădia.

MLĂDIÁ, mlădiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) îndoi (ușor); a (se) legăna (ușor) într-o parte și în alta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) modula. Mlădiez vocea. 3. Refl. Fig. A se adapta unei situații, a deveni conciliant, maleabil; a se supune. [Pr.: -di-a. – Prez. ind. și: mlắdii] – Din mlădiu.

MLĂDIÉRE, mlădieri, s. f. Acțiunea de a (se) mlădia și rezultatul ei; mișcare mlădioasă. ♦ Însușirea de a fi mlădios, flexibil, elastic. [Pr.: -di-e-] – V. mlădia.

MLĂDͲ, mlădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A dezvolta, a face să crească. Judecata dreaptă este care a făcut, care susține și care mlâdește limbile, credințele firești. RUSSO, S. 54.

MLĂD͹ vb. IV v. mlădia.

MLĂDIÁ, mlădii și mlădiez, vb. I. 1. Refl. (Despre corpuri flexibile) A se încovoia, a se apleca, a se legăna ușor într-o parte și în alta. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. ALECSANDRI, P. III 52. ◊ Fig. Drumul se mlădia și s-apropia de rîpa neagră. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Despre oameni) Se mlădie puțin înainte, rămase neclintită și se uită țintă. HOGAȘ, M. N. 15. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul. SLAVICI, N. I 81. Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt. EMINESCU, O. I 4 ◊ Tranz. Veselă-ți mlădii trupșorul. COȘBUC, P. I 166. S-o privești cum umblă, cum rîde, cum își ridică brațele, cum își mlădie trupul. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. 2. Tranz. (Cu privire la voce, sunete sau acorduri muzicale) A modula. Ea e duioasă, umilită, își mlădie glasul și caută vorbe dulci, de o lingușire caldă și ademenitoare. VLAHUȚĂ, O. A. 205. [Haydn] știu încă să mlădieze, prin simpatica și naiva dulceață a geniului său, stilul muzical... al secolului din urmă. ODOBESCU, S. III 95. ◊ Refl. Cu cît urca mai sus paserea în tremur, cu atît i se mlădia mai dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI 336. Vocea lui Milescu se mlădia pe acorduri. D. ZAMFIRESCU, R. 144. 3. Refl. Fig. A se modela, a se mula, a se adapta. Religia se mlădiază și se schimbă după condițiile istorice. GHEREA, ST. CR. II 128. – Variante: înmlădiá (EMINESCU, O. I 80) vb. I, mlădii (ODOBESCU, S. III 55), mlădí (RUSSO, O. 90) vb. IV.

MLĂDIÉRE, mlădieri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mlădia; mișcare unduioasă, legănată. Îl priveam uimit cum se mișcă fără silință, cumpănindu-se cu mlădieri sigure. SADOVEANU, Î. A. 76. 2. Fig. Posibilitate de modelare, adaptabilitate, suplețe. În decursul secolului al XIX-lea, clasele superioare... nu mai erau simțitoare – din nefericire, ca și astăzi, – la frumusețile și la mlădierea acestei limbi. MACEDONSKI, O. IV 114. Se puse a ne arăta mlădierea limbii prin traduceri din Lamartine și Byron. NEGRUZZZI, S. I 339. ♦ Inflexiune a vocii, modulație. Glasul lui avea mlădieri de durere și minte. SADOVEANU, O. I 427. De ce, doamna mea? o întrerupse Andrei, cu mlădierea de glas cea mai sentimentală din lume. HOGAȘ, H. 99. – Variantă: înmlădiére (SADOVEANU, O. V 335) s. f.

mlădiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mlădiáză, 1 pl. mlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să mlădiéze; ger. mlădiínd (-di-ind)

mlădiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mlădiérii; pl. mlădiéri

mlădiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. mlădiéz, 3 sg. și pl. mlădiáză, 1 pl. mlădiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. mlădiéze; ger. mlădiínd (sil. -di-ind)

mlădiére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. mlădiérii; pl. mlădiéri

MLĂDIÁ vb. v. adapta.

MLĂDIÁ vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a-și modula. (Își ~ vocea.)

MLĂDIÉRE s. 1. v. flexibilitate. 2. v. grație. 3. v. inflexiune.

MLĂDIÉRE s. v. adaptabilitate.

A MLĂDIÁ ~éz tranz. A face să se mlădieze. [Sil. -di-a] /Din mlădiu

A SE MLĂDIÁ mă ~éz intranz. 1) A fi mlădios. 2) (despre persoane sau despre alte ființe) A se îndoi cu ușurință și grație. 3) (despre voce) A trece ușor dintr-o tonalitate în alta. 4) fig. A se adapta cu ușurință anumitor situații sau împrejurări; a se acomoda. [Sil. -di-a] /Din mlădiu

mlădià v. 1. a (se) îndoi: trestia din baltă ce ’n aer se mlădie AL. 2. a se face mlădios, a se fasona: artistul sub a cărui daltă s’a mlădiat statua Dianei OD. [V. mladă].

mlădiere f. calitatea celor mlădioase, flexibile.

mlădiéz v. tr. (d. mlădiță). Fac mlădios: exercițiu mlădiază corpu. V. refl. Devin mlădios, flexibil: corpu se mlădiază pin exercițiŭ. Mă îndoĭ, oscilez: trestia se mlădia la suflarea vîntuluĭ. – Și înml- (vest).

MLĂDIA vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a modula. (Își ~ vocea.)

MLĂDIERE s. 1. elasticitate, flexibilitate, suplețe. (~ unui corp solid.) 2. suplețe, zveltețe. (~ unei fete.) 3. inflexiune, intonare, intonație, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i agreabile.)

mlădiere s. v. ADAPTABILITATE.

mlădia, mlădios Cuvinte explicate simplu în dicționare: înmlădia de la sl. airtd^Ts., iar mlădios de la млaдъ (TDRG); mlădia, v. mladă iar acesta de la sl. mladĭ (?) (DU); ambele de la sl. млaдъ (CADE); mlădia de la mlădiță, iar mlădios de la mlădia (Scriban); mlădia și mlădiu de la mladă, iar mlădios din mlădiu (DLRM); mlădia de la mlădiu, mlădios de la mlădia, iar mlădia de la mladă (DLR). Dar nu ne spune nimeni de unde apare i în românește nu există un sufix -ia, Atît de la mladă, cît și de la v. sl. млaдъ am fi așteptat în românește un verb *mlădi (deși nu e ușor de admis că s-a format un derivat verbal de la un adjectiv pe care nu-l avem). Explicarea, lui mlădios în mlădiu are și ea un cusur: că os formează adjective de la substantive și verbe, nu de la adjective (în ce privește excepțiile, vezi. mai sus, p. 63). În bulgărește, adjectivul млaд are și o formă substantivată, млaдuяm. Dacă aceasta a fost împrumutată în românește sub forma mlădia, a putut sta la baza adjectivului mlădios și a verbului mlădia, iar mai tîrziu mlădia a putut ajunge să fie întrebuințat el însuși ca adjectiv.