MLĂDIÉRE, mlădieri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mlădia; mișcare unduioasă, legănată. Îl priveam uimit cum se mișcă fără silință, cumpănindu-se cu mlădieri sigure. SADOVEANU, Î. A. 76. 2. Fig. Posibilitate de modelare, adaptabilitate, suplețe. În decursul secolului al XIX-lea, clasele superioare... nu mai erau simțitoare – din nefericire, ca și astăzi, – la frumusețile și la mlădierea acestei limbi. MACEDONSKI, O. IV 114. Se puse a ne arăta mlădierea limbii prin traduceri din Lamartine și Byron. NEGRUZZZI, S. I 339. ♦ Inflexiune a vocii, modulație. Glasul lui avea mlădieri de durere și minte. SADOVEANU, O. I 427. De ce, doamna mea? o întrerupse Andrei, cu mlădierea de glas cea mai sentimentală din lume. HOGAȘ, H. 99. – Variantă: înmlădiére (SADOVEANU, O. V 335) s. f.