mirt definitie

2 intrări

14 definiții pentru mirt

MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental cu frunze alungite și persistente, cu flori mici, albe și parfumate, cultivat mai ales ca plantă ornamentală (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.
MIRT, mirți,s. m. Arbust totdeauna verde, mirositor, cultivat pentru lemnul său greu, cu structură fină și omogenă sau (la noi) ca plantă ornamentală în ghivece; din florile mici și albe, frumos mirositoare, considerate ca simbol al castității, se fac cununi de mireasă (Myrtus communis). Și-n păru-i poartă o cunună De mirt. IOSIF, PATR. 64. Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I 30. Mirtul stă trîndav împletit împrejurul cununei. NEGRUZZI, S. II 42.
mirt s. m., pl. mirți
mirt s. m., pl. mirți
MIRT s. (BOT.; Myrtus communis) (înv.) mirsină.
MIRT s.m. Arbust sudic totdeauna verde, mirositor, cu lemn greu, fin și cu structură omogenă, cultivat și la noi ca plantă ornamentală. [< fr. myrte, cf. lat. myrtus, gr. myrtos].
MIRT s. m. arbust ornamental mediteranean, cu frunze lanceolate, persistente, aromate, cu flori mici, albe și cu lemnul greu, fin. (< fr. myrte, lat. myrtus, gr. myrtos)
mirt (mírți), s. m. – Arbust ornamental (Myrtus communis). – Var. mirtă. Lat. myrtus (sec. XIX). Cf. mirsină, s. f. (mirt), înv., din ngr. μυρσίνη (Tiktin).
MIRT ~ți m. Arbust decorativ din regiunile meridionale, cu frunze persistente, cu flori mici, albe, parfumate și cu lemnul prețios. /<lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte
mirt m. arbust totdeauna verde, cu frunze mărunte ce poartă niște floricele albe cu miros plăcut (simbolul castității): mirtul verde de martir EM.
*mirt m. (lat. myrtus, d. vgr. mýrtos). Un copăcel perpetuŭ verde, cu frunze micĭ, cu florĭ albe mirositoare plăcut, originar de pe malurile Mediteraneĭ: la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ mirtu era emblema gloriiĭ și castitățiĭ.
MIRT s. (BOT.; Myrtus communis) (înv.) mirsină.
MIRT ipoc. gr. Mῆρτος din Dimitrios. 1. Mirto, 1960, băcan (Sd XVI). 2. Mirtea boier, 1570 (Olt). 3. Mirtian (Mar).

mirt dex

Intrare: mirt
mirt substantiv masculin
Intrare: Mirt
Mirt