Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

14 defini╚Ťii pentru mirt

MIRT, mir╚Ťi, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe ╚Öi parfumate (Myrtus communis). ÔÇô Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.
MIRT, mir╚Ťi, s. m. Arbust ornamental cu frunze alungite ╚Öi persistente, cu flori mici, albe ╚Öi parfumate, cultivat mai ales ca plant─â ornamental─â (Myrtus communis). ÔÇô Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.
MIRT, mir╚Ťi,s. m. Arbust totdeauna verde, mirositor, cultivat pentru lemnul s─âu greu, cu structur─â fin─â ╚Öi omogen─â sau (la noi) ca plant─â ornamental─â ├«n ghivece; din florile mici ╚Öi albe, frumos mirositoare, considerate ca simbol al castit─â╚Ťii, se fac cununi de mireas─â (Myrtus communis). ╚śi-n p─âru-i poart─â o cunun─â De mirt. IOSIF, PATR. 64. Tu ├«mi pari ca o bacant─â, ce-a luat cu-n╚Öel─âciune De pe-o frunte de fecioar─â mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I 30. Mirtul st─â tr├«ndav ├«mpletit ├«mprejurul cununei. NEGRUZZI, S. II 42.
mirt s. m., pl. mir╚Ťi
mirt s. m., pl. mir╚Ťi
MIRT s. (BOT.; Myrtus communis) (înv.) mirsină.
MIRT s.m. Arbust sudic totdeauna verde, mirositor, cu lemn greu, fin și cu structură omogenă, cultivat și la noi ca plantă ornamentală. [< fr. myrte, cf. lat. myrtus, gr. myrtos].
MIRT s. m. arbust ornamental mediteranean, cu frunze lanceolate, persistente, aromate, cu flori mici, albe și cu lemnul greu, fin. (< fr. myrte, lat. myrtus, gr. myrtos)
mirt (m├şr╚Ťi), s. m. ÔÇô Arbust ornamental (Myrtus communis). ÔÇô Var. mirt─â. Lat. myrtus (sec. XIX). Cf. mirsin─â, s. f. (mirt), ├«nv., din ngr. ╬╝¤ů¤ü¤â╬»╬Ż╬Ě (Tiktin).
MIRT ~╚Ťi m. Arbust decorativ din regiunile meridionale, cu frunze persistente, cu flori mici, albe, parfumate ╚Öi cu lemnul pre╚Ťios. /<lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte
mirt m. arbust totdeauna verde, cu frunze m─ârunte ce poart─â ni╚Öte floricele albe cu miros pl─âcut (simbolul castit─â╚Ťii): mirtul verde de martir EM.
*mirt m. (lat. myrtus, d. vgr. m├Żrtos). Un cop─âcel perpetu┼ş verde, cu frunze mic─ş, cu flor─ş albe mirositoare pl─âcut, originar de pe malurile Mediterane─ş: la vechi─ş Grec─ş ╚Öi Roman─ş mirtu era emblema glorii─ş ╚Öi castit─â╚Ťi─ş.
MIRT s. (BOT.; Myrtus communis) (înv.) mirsină.
MIRT ipoc. gr. Mß┐ć¤ü¤ä╬┐¤é din Dimitrios. 1. Mirto, 1960, b─âcan (Sd XVI). 2. Mirtea boier, 1570 (Olt). 3. Mirtian (Mar).

Mirt dex online | sinonim

Mirt definitie

Intrare: mirt
mirt substantiv masculin
Intrare: Mirt
Mirt