minciuni definitie

2 intrări

27 definiții pentru minciuni

MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – Lat. mentio, -onis.
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. I. 1. Afirmație, relatare neadevărată, făcută, de obicei, cu scopul de a înșela: denaturare intenționată a adevărului; neadevăr. Unul strigă ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăugă că boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II 92. Mă bate soarele-n ochi – Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19. Cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. (Personificat) Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I 36. ◊ Expr. Minciună gogonată v. gogonat. A da (pe cineva) de minciună = a descoperi ca mincinos pe cineva. A rămîne de minciună v. râmîne. A (se) prinde cu minciuna v. prinde. A se prinde minciuna (cuiva) v. prinde. 2. Obicei, deprindere de a spune neadevăruri, de a denatura adevărul. Cu minciuna n-o duci departe. 3. Născocire, scornitură, invenție, ficțiune, plăsmuire, închipuire. 4 Expr. A umbla cu (traista sau cu plosca de) minciuni v. umbla. Ce-i în mînă nu-i minciună = folosește-te de ceea ce poți avea în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure. Cu toate aceste, știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. Hai, să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I 204. Ce-i în mînă, nu-i minciună, și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Fig. (La pl.) Fleacuri, nimicuri. Rîdea într-una și povestea fel de fel de minciuni, de-ți era mai mare dragul de el. REBREANU, I. 49. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. II. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută din bucățele de aluat dospit, prăjite în grăsime. Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, C. I. 99. Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari pline cu « minciuni». HOGAȘ, DR. II 106.
MINCIUNÍ, minciunesc, vb, IV. Tranz. (Neobișnuit) A minți, a înșela. A minciunii lumea să-și rîdă de lesne-crezători. C. PETRESCU, R. DR. 136.
minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni
minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă
minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni
minciuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. minciuneáscă
MINCIÚNĂ s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. v. ipocrizie. 3. v. minciunea.
MINCIÚNĂ s. v. amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină.
MINCIUNÍ vb. v. minți.
Minciună ≠ adevăr
minciúnă (minciúni), s. f.1. Neadevăr. – 2. Gogoașă. – Mr. mințună, mințune, megl. minciună. Lat. *mentitiōnem, redus la *mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, Alb. St., IV, 126; Pușcariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. *mentionāre › mr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minți, prin intermediul lui *mințiciune redus ca putrezi › putrejune, repezi › repejune, pare mai puțin sigură, pentru că reducerile sînt numai secundare și tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) și nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuți › împuțiciune; dar nu este urmă de *mințiciune). – Cf. minți, desminți. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însăila); minciunea, s. f. (gogoașă); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minți, a înșela).
MINCIÚNĂ ~i f. 1) Afirmație prin care se denaturează în mod intenționat adevărul; neadevăr. A spune ~i. ◊ ~ gogonată, ~ încornorată neadevăr exagerat. A se prinde cu ~a a (se) descoperi, a lăsa să (se) descopere un neadevăr. 2) Plăsmuire răuvoitoare pusă în circulație; scornitură; născocire. * Ce-i în mână nu-i ~ nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur. [G.-D. minciunii] /<lat. mentio, ~onis
A MINCIUNÍ ~ésc 1. tranz. pop. A induce în eroare, recurgând la minciuni; a minți; a înșela. 2. intranz. A umbla cu minciuni. /Din minciună
minciună f. 1. spusă neadevărată cu intențiunea de a înșela; 2. deprindere de a minți: minciuna e un vițiu; 3. ficțiune poetică; 4. iluziune, amăgire: minciunile vieții; 5. prăjitură din ouă, zahăr și făină. [Lat. MENTIONEM = (în glose) MENDACIUM].
mincĭúnă f., pl. ĭ (din *mĭnțicĭune, d. a minți, ca putregĭune, răpegĭune din -ezicĭune; it. menzogna, pg. menzonga, fr. mensonge, d. lat. *mentionica, *mentitionica). Vorbă contrară adevăruluĭ spusă pentru a înșela: mincĭuna trebuĭe reprimată sever începînd din copilărie. Fabulă, ficțiune: poezia trăĭește din mincĭunĭ. Fig. Vanitate, eroare, iluziune: lumea nu e de cît o mincĭună. Fam. Mincĭună cu coadă saŭ gogonată, mare mincĭună. – Vechĭ me- (Cost. 1, 309).
minciu s. v. AMĂGIRE. ERES. EREZIE. ILUZIE. PĂTLAGINĂ.
MINCIU s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost dovedită ~ lui.) 3. minciunea, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mîncat o ~ gustoasă.)
minciuni vb. v. MINȚI.
MINCIUNĂ. Subst. Minciună, minciunea (dim.), minciunică, brașoavă (fam.), gogoașă (fig.), gogoriță (fig.); fleacuri, palavre (fam.), baliverne, nimicuri. Neadevăr, inexactitate; fals, falsitate, falsificare, denaturare, alterare, deformare, deformație, contrafacere, escamotare (fig.), simulare, simulație, simulacru, mistificare, mistificație (rar); înșelare, înșelăciune, păcălire, șarlatanie, șarlatanism (rar), amăgire, amăgeală. Ipocrizie, prefăcătorie, fățărnicie, fățârie, (înv.). Născocire, născocitură (rar), născoceală (rar), scornire, scorneală, plăsmuire, invenție, inventare. Calomnie, bîrfă, clevetire (pop. și fam.), cleveteală (pop. și fam.), bîrfire, bîrfit, bîrfeală. Mincinos, scornitor, născocitor, gogoșar (fig.); flecar, palavragiu (depr.); mistificator, simulant (rar), înșelător, șarlatan; ipocrit, fariseu, fățarnic; calomniator, bîrfitor, clevetitor. Adj. Mincinos; neadevărat, inexact, eronat, greșit, neîntemeiat; neautentic, fals, falsificat, deformat, denaturat, alterat, contrafăcut; fictiv, imaginar, plăsmuit. Înșelător, amăgitor, nesincer, prefăcut, necinstit, ipocrit, fariseic, fățarnic, scornitor, mistificator; calomniator, calomnios, clevetitor, bîrfitor, defăimător. Vb. A minți, a minciuni (reg.), a spune minciuni (brașoave, neadevăruri), a spune (a înșira, a croi) gogoși (de tufă), a vinde castraveți, a umbla cu traista (cu plosca) de minciuni, minte de stinge (de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele, de se opresc apele în loc); a înșela, a păcăli, a amăgi, a induce în eroare, a duce cu preșul (cu cobza, cu zăhărelul), a umbla cu fofîrlica, a-i pune cuiva ghioc la ureche, a-i arunca (a-i da) cuiva praf (nisip, colb) în ochi, a orbi (a prosti) pe cineva de la obraz. A scorni, a născoci, a inventa, a plăsmui; a denatura, a deforma, a altera, a falsifica, a contraface, a mistifica, a escamota, a simula. V. defăimare, discreditare, exagerare, imaginație, imoralitate, înșelătorie, necinste.
QUI UTITUR MENDACIIS HIC PASCIT VENTOS (lat.) cine se bizuie pe minciuni se hrănește cu vânt – În românește: cine seamănă minciună culege vânt.
MINCIUNĂ abureală, barbă, bărbiereală, brașoavă, cheie cu barbă, cioacă, ducere, goangă, gogoașă, gulgută, iordan, minciună gogonată / sfruntată, strâmbă, șopârlache, șopârlă, șopârleanu, ștangă, trombon, tromboneală.
minciună albă expr. minciună rostită cu intenția de a menaja sentimentele interlocutorului.
minciună gogonată / sfruntată expr. minciună care prin proporții frizează obrăznicia, nerușinarea.

minciuni dex

Intrare: minciună
minciună substantiv feminin
Intrare: minciuni
minciuni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a