MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.

MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.

MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.

MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.

MELÁSĂ s. f. Lichid siropos care rămîne la fabricarea zahărului din sfeclă sau trestie de zahăr, după depunerea zahărului cristalizat; e întrebuințată la fabricarea spirtului, ca hrană pentru vite etc.

melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse

melasá vb., ind. prez. 1 sg. melaséz, 3 sg. și pl. melaseáză

melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse

MELÁSĂ s.f. Lichid siropos rămas de la fabricarea zahărului, după concentrarea sucului de sfeclă sau de trestie de zahăr. [< fr. mélasse, cf. sp. melaza].

MELÁSĂ s. f. reziduu siropos, de culoare brună, rezultat la fabricarea zahărului. (< fr. mélase, germ. Melasse, it. melassa)

MELÁSĂ f. Reziduu sub formă de lichid siropos, de culoare brună, obținut în procesul fabricării zahărului și folosit la producerea alcoolului, a drojdiei și ca hrană pentru vite. /<fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa

melasă f. siropul ce rămâne după fabricarea zahărului (= fr. mélasse).

*melásă f., pl. e (fr. mélasse, d. sp. melaza, d. miel, mĭere). Substanță sirupoasă care rămîne după rafinarea zahăruluĭ: din melasele de trestie de zahăr se face rom.