MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.

MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.

MELÁSĂ s. f. Lichid siropos care rămîne la fabricarea zahărului din sfeclă sau trestie de zahăr, după depunerea zahărului cristalizat; e întrebuințată la fabricarea spirtului, ca hrană pentru vite etc.

melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse

melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse

MELÁSĂ s.f. Lichid siropos rămas de la fabricarea zahărului, după concentrarea sucului de sfeclă sau de trestie de zahăr. [< fr. mélasse, cf. sp. melaza].

MELÁSĂ s. f. reziduu siropos, de culoare brună, rezultat la fabricarea zahărului. (< fr. mélase, germ. Melasse, it. melassa)

MELÁSĂ f. Reziduu sub formă de lichid siropos, de culoare brună, obținut în procesul fabricării zahărului și folosit la producerea alcoolului, a drojdiei și ca hrană pentru vite. /<fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa

melasă f. siropul ce rămâne după fabricarea zahărului (= fr. mélasse).

*melásă f., pl. e (fr. mélasse, d. sp. melaza, d. miel, mĭere). Substanță sirupoasă care rămîne după rafinarea zahăruluĭ: din melasele de trestie de zahăr se face rom.