MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (învechit și popular) Lance sau suliță lungă; p. ext. măciucă ghintuită. Generalul Isaiov ne-a îmbrăcat căzăcește, ne-a dat mazdrace, ne-a pus pistol și sabie la brîu. GHICA, S. 18. – Variante: măzărác (TEODORESCU, P. P. 482), măzărác (TEODORESCU, P. P. 293), mazdrág (PĂSCULESCU, E. P. 281) s. n.

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdrác s. n., pl. mazdráce

mazdrác (-ci), s. m. – 1. Ghioagă, măciucă. – 2. Par, țăruș. Tc. muzrak, din arab. mizrak (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Șeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι, alb. mazdrak, bg. măzdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni mazdrop, s. m. (Arg., flăcău voinic, om tare).

mazdrac m. suliță lungă, mai ales cazăcească: Turcii mâna pe mazdraci punea Pop. [Turc. MYZRAK].

mazdrác și mîzîrác n., pl. e, și mazdrágă f., pl. e saŭ măzdrăgĭ (turc. [d. ar. myzrak], suliță; ngr. mizdráki, alb. mazdrák, măzdrák, sîrb. mizdrak, bg. mazdrak, mŭzdrak). Vechĭ. Suliță de călăreț.