magic definitie

13 definiții pentru magic

MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.
MÁGIC, -Ă, magici, -e, adj. 1. Care ține de magie sau derivă din ea, care se referă la magie; ocult, vrăjitoresc. Unde ești acuma, tu, magică nuielușă? CARAGIALE, O. III 24. Al idolilor preot, cu magice cuvinte, Mulțimii adunate oracole-mpărțea: Oracole viclene, de interes dictate. ALEXANDRESCU, P. 146. Lanternă magică v. lanternă. Baghetă magică v. baghetă. Ochi magic v. ochi. 2. Fig. Încîntător, fermecător, minunat, feeric, captivant. Coboară-ți, iarnă albă, vălul magic, Pe orășelul meu tăcut. CAZIMIR, L. U. 38. Magicul film al copilăriei începea din nou să-i ruleze pe ecranul minții. BART, E. 44. În fața unui răsărit sau unui apus de soare magic... sufletul omenesc este uimit și înălțat. MACEDONSKI, O. IV 129. ◊ (Adverbial) Fulgii se legănau magic în luminile vitrinelor. C. PETRESCU, C. V. 162.
mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice
mágic adj. m., pl. mágici; f. sg. mágică, pl. mágice
MÁGIC adj. 1. (livr.) cabalistic. (Puteri ~.) 2. v. vrăjitoresc. 3. v. fermecat. 4. v. misterios. 5. v. miraculos.
MÁGIC, -Ă adj. 1. De magie, referitor la magie; ocult. ◊ Baghetă magică = baghetă folosită de magician, (p. ext.) de scamator. ♦ Ochi magic = indicator luminos de funcționare a aparatelor de radiorecepție. 2. (Fig.) Fermecător, încântător, miraculos. [Cf. fr. magique, lat. magicus].
MÁGIC, -Ă adj. 1. referitor la magie; ocult. ♦ baghetă ~ă = baghetă de magician, (p. ext.) de scamator. ◊ ochi~ = indicator luminos de funcționare a aparatelor de radiorecepție. 2. (fig.) fermecător, încântător; feeric. (< fr. magique, lat. magicus)
MÁGIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de magie; referitor la magie. 2) fig. Cu proprietate de a exercita o influență foarte puternică. /<fr. magique
magic a. 1. ce ține de magie; 2. fig. care încântă, care amăgește: efect magic.
*mágic, -ă adj. (lat. mágicus, vgr. magikós). Relativ la magie. Fig. Miraculos, care produce efecte supranaturale: puterea magică a arteĭ. Lanterna magică, V. lanternă. Adv. În mod magic.
MAGIC adj. 1. vrăjitoresc, (pop.) fermecătoresc, măiestresc. (Îndeletniciri ~.) 2. fermecat, vrăjit. (Baghetă ~.) 3. misterios, ocult, (înv.) maghicesc. (Forțe ~.) 4. miraculos. (Un efect ~.)
MÁGIC, -Ă (< fr., lat.) adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult. ◊ (MAT.) Pătrat m. = tablou ale cărui căsuțe conțin numere care dau aceeași sumă pe fiecare rând, coloană și diagonală. ◊ Lanternă m. v. lanternă. (FIZ.) Număr m. = număr de protoni sau de neutroni ce conferă nucleului (care îi conține) o stabilitate deosebită. (LIT.) Realism m. = formă modernă de ficțiune literară în care realul se juxtapune fantasticului, visului, mitului, basmului etc. (ex. J.L. Borges, G. Garcia Márquez, M. Bontenpelli, I. Calvino, G. Grass, H. Alain-Fournier). 2. Fig. Fermecător, încântător; feeric.

magic dex

Intrare: magic
magic adjectiv