MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meșteșug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.

MĂIESTRÍE, (2) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, dibăcie, iscusință deosebită. Fusese furat de măiestria sa în muncă, de siguranța cu care stăpînea motorul. MIHALE, O. 169. Eminescu valorifică cu o măiestrie nemaiîntîlnită virtualitățile estetice ale limbii romîne. ROSETTI, S. E. 54. Intriga dramei e condusă cu măiestrie. GHEREA, ST. CR. II 46. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul creației, pentru a realiza desăvîrșirea unei opere de artă. 2. (Învechit, concretizat) Lucrare, operă, creație de artă; capodoperă. Se întîmplă ca popoarele... să aibă obiecte și măiestrii păstrate din vechime. ODOBESCU, S. II 107. ♦ (Mai ales la pl.) Diferite obiecte, instrumente lucrate artistic. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui, într-o punguță de piele, măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. E. 77. 3. (Învechit) Ocupație, îndeletnicire, meserie; meșteșug. Secolul al XIX-lea.. prin mecanică și prin chimie a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. A. 27.

măiestríe1 (pricepere) s. f., art. măiestría, g.-d. măiestríi, art. măiestríei

măiestríe2 (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestríe s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; (obiecte, meserii) pl. măiestríi, art. măiestríile

MĂIESTRÍE s. 1. artă, dibăcie, iscusință, îndemânare, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. v. virtuozitate.

MĂIESTRÍE s. v. complot, conjurație, conspirație, dar, descântec, farmec, favoare, grație, har, intrigă, magie, mașinație, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleșug, vrajă, vrăjitorie.

Măiestrie ≠ neiscusință

MĂIESTRÍE ~i f. 1) Capacitate de a face totul cu ușurință și cu dibăcie; dexteritate; pricepere. 2) mai ales la pl. înv. Obiect, creație executată cu multă iscusință; creație artistică. 3) înv. Îndeletnicire bazată pe munca manuală calificată; meșteșug; meserie. [Sil. mă-ies-] /măiestru + suf. ~ie

măestrie f. 1. abilitate în execuțiune; 2. meșteșug; 3. fig. înșelăciune, viclenie.

măĭestríe f. (d. măĭestru). Abilitate, iscusință, pricepere, dibăcie: albinele fac faguriĭ cu măĭestrie. Vechĭ. Artă, meșteșug, meserie. Aparat, mașină, invențiune. (V. cursă 1). Ghicitoare. V. șmecherie.

MĂIESTRIE s. 1. artă, dibăcie, iscusință, îndemînare, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. virtuozitate. (Pianistul demonstrează o ~ deosebită.)

măiestrie s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DAR. DESCÎNTEC. FARMEC. FAVOARE. GRAȚIE. HAR. INTRIGĂ. MAGIE. MAȘINAȚIE. STRATAGEMĂ. SUBTERFUGIU. ȘIRETENIE. ȘIRETLIC. ȘMECHERIE. TERTIP. TRUC. UNELTIRE. VICLENIE. VICLEȘUG. VRAJĂ. VRĂJITORIE.

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.