MĂIESTRÍE, (2) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, dibăcie, iscusință deosebită. Fusese furat de măiestria sa în muncă, de siguranța cu care stăpînea motorul. MIHALE, O. 169. Eminescu valorifică cu o măiestrie nemaiîntîlnită virtualitățile estetice ale limbii romîne. ROSETTI, S. E. 54. Intriga dramei e condusă cu măiestrie. GHEREA, ST. CR. II 46. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul creației, pentru a realiza desăvîrșirea unei opere de artă. 2. (Învechit, concretizat) Lucrare, operă, creație de artă; capodoperă. Se întîmplă ca popoarele... să aibă obiecte și măiestrii păstrate din vechime. ODOBESCU, S. II 107. ♦ (Mai ales la pl.) Diferite obiecte, instrumente lucrate artistic. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui, într-o punguță de piele, măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. E. 77. 3. (Învechit) Ocupație, îndeletnicire, meserie; meșteșug. Secolul al XIX-lea.. prin mecanică și prin chimie a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. A. 27.