LELÍȚĂ, lelițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lele; lelică, lelișoară, dadă. [Var.: (reg.) líță s. f.] – Lele + suf. -iță.

LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.

LÍȚĂ1, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

LELÍȚĂ, lelițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lele; lelică, lelișoară, dadă. [Var.: (reg.) líță s. f.] – Lele + suf. -iță.

LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.

LÍȚĂ1, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

LELÍȚĂ, lelițe, s. f. Diminutiv al lui lele. 1. v. lele (1). Lelițele mele de la Păstrăveni, bălăi și cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. 6. Adu-ți aminte leliță, de ceasul cel cumplit Întru care tatăl nostru de moarte era gonit. CONACHI, P. 48. ♦ Femeie tînără, iubită. Leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 2. v. lele (2). Toate s-ar fi sfîrșit cu bine dacă cearta nu și-ar găsi totdeauna loc prielnic între lelițe. V. ROM. februarie 1952, 131. Se tot uita asupra ei mereu... întocmai cum fac lelițele ce umblă să momească pe tineri. ISPIRESCU, U. 22. – Variantă: líță (SADOVEANU, P. M. 300) s. f.

LÍȚĂ1 s. f. v. leliță.

LÍȚĂ2 s. f. Șuviță de fire subțiri de metal înfășurate împreună în același sens pentru a forma un conductor electric.

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

lelíță s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

LELÍȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. v. lele.

LÍȚĂ s.f. Conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. [< germ. Litze].

LÍȚĂ s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. (< germ. Litze)

líță (líțe), s. f. – Cablu electric. Germ. Litze (Candrea). Sec. XX.

líță, líțe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. față, chip. 3. țurcă.

lelíță f., pl. e (dim. d. lelea). Fam. Țărancă tînără și frumușică. Iron. Țărancă saŭ mahalagĭoaĭcă bîrfitoare: s’aŭ strîns lelițele la sfat.

LELIȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. lele, mătușă, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

líte, s.f. – Moarte, înmormântare: viers de lité = bocet (Papahagi, 1925: 228; Vad). – Probabil din litie „rugăciune lungă”.