LELÍȚĂ, lelițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lele; lelică, lelișoară, dadă. [Var.: (reg.) líță s. f.] – Lele + suf. -iță.

LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.

LELÍȚĂ, lelițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lele; lelică, lelișoară, dadă. [Var.: (reg.) líță s. f.] – Lele + suf. -iță.

LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.

LELÍȚĂ, lelițe, s. f. Diminutiv al lui lele. 1. v. lele (1). Lelițele mele de la Păstrăveni, bălăi și cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. 6. Adu-ți aminte leliță, de ceasul cel cumplit Întru care tatăl nostru de moarte era gonit. CONACHI, P. 48. ♦ Femeie tînără, iubită. Leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 2. v. lele (2). Toate s-ar fi sfîrșit cu bine dacă cearta nu și-ar găsi totdeauna loc prielnic între lelițe. V. ROM. februarie 1952, 131. Se tot uita asupra ei mereu... întocmai cum fac lelițele ce umblă să momească pe tineri. ISPIRESCU, U. 22. – Variantă: líță (SADOVEANU, P. M. 300) s. f.

LÍȚĂ1 s. f. v. leliță.

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lelíță s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

LELÍȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. v. lele.

líță, líțe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. față, chip. 3. țurcă.

lelíță f., pl. e (dim. d. lelea). Fam. Țărancă tînără și frumușică. Iron. Țărancă saŭ mahalagĭoaĭcă bîrfitoare: s’aŭ strîns lelițele la sfat.

LELIȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. lele, mătușă, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)