LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui.

LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui.

LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A legifera. Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ Refl. pas. În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142. 2. Refl.(Transilv.) A chibzui. Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.

LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Învechit) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal. Tînărul nu a mai avut astîmpăr, și, înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. II 182. Acest drept legiuit a Moldovei. NEGRUZZI, S. I 242. După mai multe lupte statornicindu-se, în sfîrșit, Ștefan vv. pe tronul Moldovei și recunoscîndu-se de domn legiuit, Miron merse și el cu alți boieri de i se închină. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ Legitim (1). Ca și cu un veac mai înainte, se perindaseră feciori legiuiți ori copii din flori ai domniei, care rîvneau să ia puterea. SADOVEANU, N. P. 5. ♦ (Substantivat) Soț sau soție legitimă. Ce făcuse, ce dresese cucoana Catinca, legiuita lui cuconu Ioniță, că, de la o vreme, numai ce prinse de veste că legiuitul d-sale, adică cuconul Ioniță Hrisanti, e un bătrîn frumos. HOGAȘ, H. 13.

legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă

legiuí vb. (sil. -giu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 sg. legiuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. legiuiáscă

LEGIUÍ vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

LEGIUÍT adj. v. legal.

A LEGIUI ~iésc tranz. 1) A hotărî prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentință; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

legiuí v. a legifera.

legiuit a. legitim.

legĭuĭésc v. intr. (d. lege). Legiferez.

legĭuít, -ă adj. Legiferat. Legal. Legitim.

legiui vb. v. LEGALIZA. LEGIFERA. REGLEMENTA.

legiuit adj. v. LEGAL.

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + -ui.