LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A legifera. Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ Refl. pas. În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142. 2. Refl.(Transilv.) A chibzui. Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.

legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă

legiuí vb. (sil. -giu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 sg. legiuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. legiuiáscă

LEGIUÍ vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

A LEGIUI ~iésc tranz. 1) A hotărî prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentință; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

legiuí v. a legifera.

legĭuĭésc v. intr. (d. lege). Legiferez.

legiui vb. v. LEGALIZA. LEGIFERA. REGLEMENTA.

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + -ui.