LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui.

LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.

LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu nici un preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui.

LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.

LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tămădui, a vindeca, a însănătoși. După ce au ospătat Petrea voinicul... s-au pornit cu smiceaua spre casă ca să lecuiască pe maică-sa. SBIERA, P. 30. Mama lui ce-l tot bocește Zile-ntregi îl scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește. ALECSANDRI, P. III 146. (Fig.) Dă-mi o floricică din a ta cosiță Să mă lecuiască de-al meu aspru dor. BOLINTINEANU, O. 86. ◊ Refl. De toate boalele să se lecuiască. ȘEZ. IV 152. (Fig.) M-aș lecui de toată mînia. SBIERA, P. 8. Să beai, să te lecuiești, Pe min’ să nu mă jelești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. 2. Refl. Fig. A se sătura, a-i pieri cheful (de ceva).

lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă

lecuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lecuiáscă

LECUÍ vb. v. însănătoși.

LECUÍ vb. v. sătura, scăpa.

LECUÍT adj. v. însănătoșit.

A LECUÍ ~iésc tranz. 1) (bolnavi sau boli) A supune unui tratament medical; a trata. 2) A face să se lecuiască; a tămădui; a vindeca. /leac + suf. ~ui

A SE LECUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre oameni) A reveni la starea normală după o boală; a deveni sănătos; a se vindeca; a se însănătoși; a se îndrepta. 2) (despre leziuni, boli) A dispărea în urma unui tratament; a se vindeca. 3) fig. (despre persoane) A înceta de a mai avea dorințe; a pierde pofta (de ceva). /leac + suf. ~ui

lecuì v. a vindeca. [V. leac].

lecuĭésc v. tr. (d. leac saŭ vsl. lĕkovati, a lecui). Vindec.

lecui vb. v. SĂTURA. SCĂPA.

LECUI vb. (MED.) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.)

LECUIT adj. (MED.) îndreptat, înfiripat, însănătoșit, întremat, înzdrăvenit, refăcut, restabilit, ridicat, tămăduit, vindecat, (Mold.) pribolit, (înv.) sănătoșat. (Bolnav complet ~.)

lecuí, lecuiesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) trata, a (se) îngriji; a vindeca. 2. A dezvăța, a înțărca; a renunța la un nărav. – Din leac (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

lecuít, -ă, lecuiți, -te, adj. – 1. Vindecat. 2. Dezvățat. – Din lecui.