JUSTIȚIÁBIL, -Ă, justițiabili, -e, s. m. și f. Persoană care apare ca parte într-un proces, care trebuie să răspundă înaintea instanțelor judecătorești. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. justiciable.

JUSTIȚIÁBIL, -Ă, justițiabili, -e, s. m. și f. Persoană care apare ca parte într-un proces, care trebuie să răspundă înaintea instanțelor judecătorești. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. justiciable.

JUSTIȚIÁBIL, -Ă, justițiabili, -e, s. m. și f. Persoană care apare ca parte într-un proces. Urmăream, în justițiabilii mei, zguduirea sufletească... și făgăduința de îndreptare. GALACTION, O. I 28.

justițiábil (-ți-a-) s. m., pl. justițiábili

justițiábilă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. justițiábilei; pl. justițiábile

justițiábil s. m. (sil. -ți-a-), pl. justițiábili

justițiábilă s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. justițiábilei; pl. justițiábile

JUSTIȚIÁBIL s. v. parte.

JUSTIȚIÁBIL, -Ă s.m. și f. Cel care apare ca parte într-un proces. [Pron. -ți-a-. / cf. fr. justiciable].

JUSTIȚIÁBIL, -Ă s. m. f. cel care apare ca parte într-un proces. (< fr. justiciable)

JUSTIȚIÁBIL ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care apare într-un proces judiciar, fiind obligată să răspundă în fața instanțelor. /<fr. justiciable

justițiabil a. supus unei juridicțiuni.

* justițiábil, -ă adj. (fr. justiciable, d. justicier, a pedepsi cu o pedeapsă corporală un condamnat; it. giustiziare). Supus uneĭ jurisdicțiunĭ: el e justițiabil de curtea din Galațĭ. Fig. Un autor este justițiabil de critică. Subst. Nu-s justițiabilu tăŭ.

justițiabil s. v. PARTE.