inoculare definitie

23 definiții pentru inoculare

INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.
ÎNOCULÁ vb. I v. inocula.
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A băga în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá, vb. I] – Din fr. inoculer.
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.
ÎNOCULÁ vb. I v. inocula.
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în țesuturi o substanță, un ser, un vaccin. V. injecta, vaccina. Serul inoculat se răspîndește prin sînge și limfă în tot organismul. ANATOMIA 42. 2. Fig. A introduce, a băga în mintea cuiva unele concepții sau convingeri. V. inculca. Ruptura între viața particulară a eroului și activitatea lui socială, care apare uneori în lucrările noastre literare, nu este în fond altceva decît acea despărțire arbitrară între social și uman, între politic și artistic, pe care decenii de-a rîndul jalnicii teoreticieni ai formalismului au căutat să o inoculeze, în concepția scriitorilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 305, 3/1.
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula; noculație. 1. Introducere în țesuturi a unei substanțe, a unui ser, a unui vaccin. Se produce la aceste animale imunitatea artificială prin inocularea în corpul lor a microbilor atenuați sau omorîți. ANATOMIA 43. 2. Fig. Introducere în mintea cuiva a unor concepții sau convingeri.
inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inoculá vb. (sil. mf. in-), ind. prez. 1 sg. inoculéz, 3 sg. și pl. inoculeáză
inoculáre s. f. (sil. mf. in-), g.-d. art. inoculării; pl. inoculări
INOCULÁ vb. v. vaccina.
INOCULÁRE s. v. vaccinare.
INOCULÁ vb. I. tr. 1. A introduce într-un organism sănătos un ser, un vaccin pentru a-l imuniza. 2. (Fig.) A sădi în mintea cuiva anumite idei, concepții etc. [< fr. inoculer, cf. lat. inoculare].
INOCULÁRE s.f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. [< inocula].
INOCULÁ vb. tr. 1. a introduce într-un organism sănătos un ser, un vaccin, pentru a-l imuniza. 2. (fig.) a transmite, a sădi în mintea cuiva anumite idei etc. (< fr. inoculer, lat. inoculare)
A INOCULÁ ~éz tranz. 1) (medicamente, preparate, fluide) A introduce (cu seringa) în organism; a injecta. 2) fig. (pasiuni, idei, concepții) A băga în cap; a sădi în minte. [Sil. in-o-] /<fr. inoculer, lat. inoculare
inoculà v. 1. a transmite un virus prin inoculațiune; 2. fig. a introduce în spirit.
*inoculațiúne f. (lat. inoculátio, -ónis). Acțiunea de a inocula. Fig. Transmitere de ideĭ, de doctrine în mintea cuĭva. – Și -áție și -áre.
*inoculéz v. tr. (lat. in-óculo, -áre, a altoi, d. in, în, și óculus, ochĭ, mugur). Introduc în organizm un microb, un virus, altoĭesc, vaccinez saŭ molipsesc: a inocula pe cineva cu vaccin, a inocula unuĭ cîne turbarea. Fig. A inocula cuĭva niște ideĭ.
INOCULA vb. (MED.) a vaccina, (pop.) a altoi, (înv. și reg.) a posăi.
INOCULARE s. (MED.) inoculație, vaccinare, (pop.) altoire, (reg.) posăială, (înv.) posăire.

inoculare dex

Intrare: inocula
inocula verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: in-
înocula verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: inoculare
inoculare substantiv feminin
  • silabisire: in-
Intrare: înoculare
înoculare infinitiv lung