indispozițiune definitie

17 definiții pentru indispozițiune

INDISPOZÍȚIE, indispoziții, s. f. 1. Lipsă de voie bună, de dispoziție; supărare, mâhnire (trecătoare). 2. Stare a celui ușor bolnav; boală ușoară. [Var.: indispozițiúne s. f.] – Din fr. indisposition.
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.
INDISPOZÍȚIE, indispoziții, s. f. 1. Lipsă de voie bună, de dispoziție; supărare, mâhnire (trecătoare). 2. Stare a celui ușor bolnav; boală ușoară. [Var.: indispozițiúne s. f.] – Din fr. indisposition.
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.
INDISPOZÍȚIE, indispoziții, s. f. 1. Lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare, mîhnire. 2. Stare a celui ușor bolnav, boală ușoară. Bătrînul îi descria indispozițiile copilei, lipsa ei de poftă de mîncare, tînjirea, amețelile. VLAHUȚĂ, O. A. III 97.
indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispozíție s. f. dispoziție
INDISPOZÍȚIE s. (MED.) (înv.) zaiflâc. (O ~ trecătoare.)
INDISPOZÍȚIE s. v. ciclu, menstruație, period.
INDISPOZÍȚIE s.f. 1. Lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare. 2. Boală ușoară. [Gen. -iei, var. indispozițiune s.f. / cf. fr. indisposition, it. indispositione].
INDISPOZIȚIÚNE s.f. v. indispoziție.
INDISPOZÍȚIE s. f. 1. lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare. 2. boală ușoară. (< fr. indisposition)
INDISPOZÍȚIE ~i f. 1) Lipsă de dispoziție. 2) Boală ușoară. [G.-D. indispoziției; Sil. -ți-e] /indisposition
indispoziți(un)e f. 1. boală scurtă fără gravitate; 2. fig. dispozițiune nefavorabilă pentru cineva.
*indispozițiúne f. (d. dispozițiune; fr. indisposition). Boală scurtă și ușoară. Fig. Dispozițiune defavorabilă față de cineva, antipatie. – Și -íție.
INDISPOZIȚIE s. (MED.) (înv.) zaiflîc. (O ~ trecătoare.)
indispoziție s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

indispozițiune dex

Intrare: indispoziție
indispoziție substantiv feminin
indispozițiune